Senatorul PSD Doina Federovici initiator al legii voluntariatului a anuntat adoptarea de catre Parlamentul Romaniei a acestei legi, lege menita sa-i sprijine pe tinerii care se implica in activitati de voluntariat.
„Ma bucur ca un proiect la care au contribuit foarte multe persoane, Legea Voluntariatului, a fost adoptat astazi de Parlament. Am lucrat in cadrul acestui proiect alaturi de foarte multi colegi parlamentari, dar si de reprezentanti ai ONG-urilor de specialitate, carora doresc sa le multumesc pentru implicare.
Tinerii sunt principalii beneficiari ai acestei legi. De acum, voluntariatul va putea fi considerat experienta profesionala, iar astfel acestia isi vor putea gasi mai usor un loc de munca. Prin aceasta lege, incurajam tinerii sa se implice civic si totodata ii rasplatim pentru efortul.
Legea voluntariatului prezinta cateva mari avantaje. Voluntariatul, va fi recunoscut ca experienta profesionala, iar voluntarii vor putea cere din partea organizatiilor sau institutiilor gazda un certificat de competente recunoscut la nivel european.
Un alt avantaj este ca, daca la un interviu de angajare doi candidati au acelasi punctaj, cel care a activat ca voluntar va putea primi puncte in plus. In ceea ce priveste avantajele pentru bugetul de stat, va fi interzisa disimularea unui contract de munca intr-unul de voluntariat, pentru eludarea de la plata taxelor catre stat.
Vom putea ajuta astfel miile de tineri care activeaza ca voluntari in diferite organizatii, si care, atunci cand vor sa se angajeze, intampina dificultati din cauza lipsei de experienta profesionala recunoscuta oficial”, a declarat senatorul Doina Federovici.
Legea va fi publicata in Monitorul Oficial imediat dupa promulgare.