De această dată, acuzațiile sunt mai grave ca niciodată: peste 10.000 de buletine românești false ar fi fost eliberate unor cetățeni străini, inclusiv unor persoane de naționalitate rusă, suspectate că ar putea fi agenți sub acoperire.
Cum poate PSD să mai vorbească despre „siguranța unui trai mai bun” în aceste condiții? În plin context al unui război la granițele noastre, străini cu intenții necunoscute se plimbă prin Europa cu acte false, emise chiar aici, în județul nostru. Este o sfidare la adresa comunității botoșănene, a României și a partenerilor noștri internaționali.
În loc să fim o poartă de intrare pentru reconstrucția Ucrainei, avem parte de astfel de scandaluri care ne transformă într-o poartă de intrare a unor cetățeni ruși spre Uniunea Europeană.
Dragi botoșăneni, dacă vrem să fim parte din Schengen, pe 1 decembrie trebuie să punem punct acestor practici care ne fac rău tuturor. PSD nu mai poate pretinde că reprezintă siguranța și viitorul nostru. Alegerea este în mâinile noastre: să susținem o echipă dedicată dreptății, transparenței și dezvoltării reale.
EchipaValeriuIftime este alternativa de care avem nevoie. Alături de lideri responsabili, putem construi un viitor bazat pe încredere și respect față de botoșăneni.
Schimbarea începe cu noi!
https://www.facebook.com/share/v/1DPctGk2Hk/?mibextid=WC7FNe
EchipaValeriuIftime #ContinuămSchimbarea #EduardMititelu @urmaritori
CMF 11240002