EUROPARLAMENTARE 2014! Monica Macovei: Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie despre campania mea pentru alegerile europarlamentare!

monica macovei

Romania la alegerile europene din 2014.

De luni de zile, europarlamentarul crestin-democrat Monica Macovei merge prin Romania.

In judetul Maramures s-a intalnit cu fermieri si agricultori, a imbratisat moasa satului, care in cei 35 de ani de activitate a ajutat 400 de copii sa vina pe lume, a discutat cu muncitorii de la o fabrica de mobila care lucreaza pentru o companie de mobilier suedeza, si a vizitat fosta inchisoare politica din Sighet, Memorialul Victimelor Comunismului.

Seara a acordat, ca intotdeauna, interviuri la radio si televiziune. Putini politicieni i-ar putea face fata in acest tur de forta. Oriunde ar aparea aceasta femeie cu aspect fragil, dar extrem de curajoasa si dura, este intampinata cu simpatie. Oamenii simpli o plac si ea se simte cel mai bine cu ei.

In calitate de ministru al Justitiei, Monica Macovei a invatat politicienii corupti sa se teama. La scurt timp dupa aderarea la UE, si-a pierdut prin urmare locul din Guvern.

„Impotriva coruptiei, impotriva saraciei” este sloganul ei in campania electorala europeana. Multi politicieni o urasc inca. Prim-ministrul socialist Victor Ponta a insultat-o din nou, catalogand-o drept „fascista”.

In pofida succeselor spectaculoase ale sistemului judiciar in lupta impotriva coruptiei, politicienii romani inca mai cred ca se pot imbogati din banii altora.

De exemplu, Adrian Severin, un fost intelectual de parada al PSD, un oponent militant al DNA, a institutiei creata de Macovei inainte de aderarea la UE. In urma cu trei ani, Severin a fost prins cum a vrut sa incaseze pentru „consiliere” 12.000 de euro de la jurnalisti britanici la Bruxelles, care s-au prezentat drept  lobbyisti.

PSD a fost obligat sa-l excluda, dar Adrian Severin inca mai primeste un salariu foarte atractiv din Parlamentul European. Acest venit este atractiv si pentru membrii de familie ai liderilor romani. Fiica presedintelui Traian Basescu este in Parlamentul European, precum si sotia prim-ministrului Victor Ponta si sotia presedintelui PNL Crin Antonescu.

Cu doi ani in urma, cand Victor Ponta si Crin Antonescu au lucrat impreuna ca sa rastoarne guvernul si sa declanseze procedurile de punere sub acuzare a lui Traian Basescu, cei doi au fost prieteni la catarama. Dupa scenariul magnatului mass-media si fostului colaborator al Securitatii, Dan Voiculescu, social-democratii si liberalii s-au unit in Uniunea Social-Liberala (USL).

Victor Ponta a devenit prim-ministru, Crin Antonescu ar fi trebuit sa fie presedinte dupa demiterea lui Traian Basescu. Dar „lovitura de stat la rece” a esuat, nu in ultimul rand datorita interventiei institutiilor UE, care nu au acceptat incalcarea Constitutiei si lipsa de fair-play politic al USL. In ciuda fraudei electorale masive, USL a ratat cvorumul necesar la referendumul privind demiterea presedintelui.

La acea vreme, Monica Macovei l-a sustinut vehement pe Traian Basescu. De atunci, relatia dintre cei doi s-a racit considerabil, in principal din cauza tendintelor de nepotism ale presedintelui, de care au profitat si altii, nu numai fiica sa. Acum, el conduce campania pentru „Miscarea Populara”, care a fost fondata la initiativa lui, si o propulseaza pe Elena Udrea, o confidenta, drept succesoare.

Alegerile UE sunt considerate de catre toate partile ca un preludiu al bataliei electorale din toamna, atunci cand se incheie cel de-al doilea – si ultimul – mandat al lui Traian Basescu in calitate de presedinte.

Cu toate acestea, partidele politice s-au repozitionat. Uniunea Social-Liberala s-a despartit pentru ca Victor Ponta nu l-a sustinut pe Crin Antonescu candidat prezidential comun. Ponta nu mai are nevoie de Antonescu, Ponta insusi vrea sa fie presedinte.

Social-democratii sunt nerabdatori sa recapete cea mai inalta functie in stat, sa-si recastige puterea ca in „epoca de aur” 2000-2004, cand Ion Iliescu a fost presedinte si prim-ministru, Adrian Nastase.

Cu aceleasi puteri ca sef de stat, cu care Traian Basescu a consolidat sistemul judiciar impotriva politicienilor corupti, Victor Ponta ar putea sa il priveze de putere. Niciunul din candidatii de dreapta fragmentata nu are sanse prea mari sa castige impotriva liderului Partidului Social Democrat. Nici Antonescu, care candideaza acum pentru PNL.

Europa nu joaca in campania electorala europeana din Romania niciun rol.

Monica Macovei insa merge fara sa se descurajeze din loc in loc pentru a promova statul de drept, standardele europene pentru un viitor decent in Romania. Lupta ei pare a fi aproape fara speranta. Dar ea nu renunta.

KARL-PETER SCHWARZ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.