Explozia „butoiului cu pulbere” din PSD ascunde mizeria din spatele „sclipiciului”!

Am anticipat inca din declaratia de presa de saptamana trecuta ca „butoiul cu pulbere” pe care sta PSD, mai exact tensiunile interne expuse public cu o frenezie demna de alte vremuri, va exploda exact in capetele romanilor care i-au creditat cu voturi, incredere si girul guvernarii! Iata ca astazi conflictul halucinant pentru un partid aflat la guvernare intr-o tara a Uniunii Europene a rabufnit cu o furie de nedescris, „capul” primului-ministru fiind scos la un mezat asemanator vanzarilor din targurile de animale!

Indiferent de deznodamantul acestui caz unic in istorie, in care se cere demiterea premierului de catre propriul partid, va ramane valabil principiul ce a condus la o asemenea stare de fapt, si, evident, invatamintele ulterioare. Precum am mai spus, mazilirea lui Sorin Grindeanu dupa nici sase luni de la instalarea in functia de sef al Guvernului ascunde opacitatea si rapacitatea acestui partid-stat, dar si neputinta sa de a promova competenta, in detrimentul oamenilor obisnuiti ai acestei tari oropsite prin asemenea conducatori vremelnici si lipsiti de capacitate manageriala.

Dezbaterea acestui puci din interiorul partidului de guvernamant intereseaza orice cetatean preocupat de bunul mers al lucrurilor din Romania, depasind limitele unei chestiuni interne a PSD. Este categoric ca nerezolvarea acestei crize politice greveaza in mod direct guvernarea, mai exact modul in care se raporteaza PSD la promisiunile aiuritoare facute romanilor. Un partid care nu este in stare sa rezolve amiabil o disputa interna, nu poate nici sa tina in frau destinul oamenilor care si-au pus sperantele in mai bine prin aplicarea programului „lucitor” al PSD.

Cu alte cuvinte, „Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul!”, sau „Praf in ochi”! Conform evolutiei lucrurilor, se adevereste ca in spatele „sclipiciului” cu care a poleit PSD programul de guvernare si punerea lui in aplicare, se ascund multe interese meschine, un car de incompetenta si tone de dispret la adresa romanilor-votanti ai acestui partid! Indiferent de finalul acestei povesti politice grotesti, va ramane mizeria din spatele staniolului pus pe ochii romanilor!

Presedinte PNL Botosani, Senator Costel SOPTICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.