‘Fondurile europene in guvernarea PSD – intre Fat-Frumos si Fata Morgana’

Grupul parlamentar al Partidului National Liberal a depus, miercuri – 4 martie a.c., la Camera Deputatilor, motiunea simpla intitulata „Fondurile europene in guvernarea PSD – intre Fat-Frumos si Fata Morgana”, demers parlamentar adresat ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Textul motiunii PNL se constituie intr-un veritabil semnal de alarma privind situatia dezastruoasa a absorbtiei fondurilor europene in timpul guvernarii Ponta, a lipsei unei strategii coerente din partea actualului Guvern in gestionarea transparenta a banilor de la UE, in privinta implementarii unei legislatii functionale care sa permita atragerea integrala a alocarilor financiare ce ne revin in exercitiul financiar 2014-2020.
 
PNL considera ca Romania are nevoie de o mobilizare rapida a tuturor fortelor pentru absorbtia fondurilor europene pe care le are la dispozitie, mai ales cele din exercitiul financiar 2014-2020. Este important sa nu repetam greselile trecutului, sa actionam eficient pentru a dezvolta proiecte nationale de sustinere a dezvoltarii economice si sociale cu ajutorul finantarilor nerambursabile.
 
Romania este, in prezent, codasa Uniunii Europene in accesarea fondurilor nerambursabile, in timp ce reprezentantii Guvernului Ponta, in frunte cu premierul si cu ministrul de resort, Eugen Teodorovici, nu contenesc sa vorbeasca cu emfaza despre performantele nationale in acest domeniu.
 
Suntem in cel mai important an pentru absorbtia fondurilor europene pentru Romania, anul in care ar trebui sa inchidem proiectele din perioada 2007-2013 si sa incepem in forta proiectele finantate din anvelopa financiara 2014-2020, care ne pune la dispozitie 39,887 miliarde de euro, fonduri europene, dintre care 21,8 miliarde de euro fonduri structurale si de coeziune alocate Romaniei.
 
Motiunea „Fondurile europene in guvernarea PSD – intre Fat-Frumos si Fata Morgana” face o trecere in revista a principalelor Programe Operationale si situatia lor in acest moment, in conditiile existentei unui risc foarte mare de pierdere a fondurilor europene din cauza guvernarii lui Victor Ponta.
 
Cea mai grava situatie se inregistreaza la POS Transport, unde proiectele inregistreaza intarzieri fata de termenele contractuale (proiectele de reabilitare a caii ferate Sighisoara-Coslariu si Coslariu-Simeria) sau au termene de finalizare dupa 31 decembrie 2015 (autostrazile Sebes-Turda loturile 3 si 4, Lugoj-Deva loturile 2,3,4). In aceste cazuri, Romania ar putea fi nevoita sa acopere de la bugetul de stat intreaga valoare.
 
POS Mediu utilizeaza aceeasi strategie riscanta ca la POS Transport, respectiv negocierea de posibile fazari cu Comisia Europeana prin identificarea unor proiecte retrospective, deja incepute de autoritatile locale, care sa se incadreze in obiectivele programului si in normele europene in ceea ce priveste oportunitatea investitiei si realizarea achizitiei publice.
 
In ceea ce priveste POSDRU, programul functioneaza dupa legi proprii, altfel nu ne putem explica aparitia celor peste 100 de instructiuni publicate pana acum. Mai mult, linia de finantare pentru proiecte in domeniul economiei sociale a fost lansata cu intarziere, iar romanii din Diaspora sunt amagiti cu fonduri pentru proiecte cu durata de 7 luni, dar apelul nu a fost nici acum lansat.
 
Pe POSCCE exista in continuare o pre-suspendare de la Comisia Europeana pentru axa proiectelor IT in urma unui audit in urma caruia au fost descoperite probleme la achizitiile publice. In plus, Programul Operational Competitivitate, urmasul POSCCE, este aprobat de anul trecut si ar fi trebuit sa fie deja lansate apelurile de proiecte.
 
PO Asistenta Tehnica, programul cu cea mai mica alocare totala, de doar 170 de milioane de euro, si care trebuia sa asigure asistenta tehnica pentru autoritatile de management, organismele intermediare si beneficiari, are una din cele mai mici rate de absorbtie, de doar 45%.
 
 
In cazul POR se observa, in primul rand, calitatea slaba a proiectelor depuse, un numar mare de proiecte fiind respinse – 4.061 (o rata mare, de 40%) si un ritm redus de evaluare al acestora, din cauza lipsei de specialisti in evaluarea de proiecte.
 
Cea mai mare problema este la Programul Operational Infrastructura  Mare – POIM, care are cea mai mare alocare si reuneste finantarea pentru infrastructura de transport, energie si mediu. Acest program depinde si de validarea de catre Comisia Europeana a Master – Planului general de transport, document aflat in consultare public, fara a fi insotit insa si de strategia de implementare.
 
In ciuda dezastrului care planeaza asupra tuturor programelor operationale, Guvernul Ponta nu rateaza nicio ocazie de a raporta cresteri ale ratei de absorbtie, cifra manipulata de actuala Putere prin inventarea conceptului de „rata de absorbtie curenta”, doar pentru a raporta false reusite in contractarea fondurilor europene.
 
Situatia de ansamblu este deosebit de ingrijoratoare, in conditiile unui ritm lent de implementare efectiva a proiectelor si de recuperare a cheltuielilor efectuate de la Comisia Europeana, in conditiile in care Romania mai are la dispozitie mai putin de 11 luni pana la finalul anului 2015 pentru a absorbi 9 miliarde de euro sau macar 5 miliarde, asa cum isi doreste domnul ministru Eugen Teodorovici. Planurile sunt nerealiste pentru Guvernul lui Victor Ponta, care in luna ianuarie a inregistrat “performanta” de a trimite declaratii de cheltuieli la Bruxelles de numai 12 milioane de euro, avand 0 ca cifra a rambursarilor.
 
In acest context, deputatii PNL, prin intermediul motiunii simple pe tema fondurilor europene, ii solicita ministrului Teodorovici sa vina in Parlamentul Romaniei pentru a da explicatii cu privire la situatia catastrofala a ratei de absorbtie, a blocajelor si a lipsei complete de viziune privind atragerea si utilizarea banilor de la UE.
 
Parlamentarii liberali spera ca macar la dezbaterea motiunii simple, reprezentantii Guvernului Ponta sa inteleaga ca este nevoie sa renunte la demagogie, la minciuni si la a mai “cosmetiza” cifre si situatii pentru a ascunde adevarul. Este obligatorie gasirea unor solutii rapide si eficiente ca Romania sa nu mai piarda trenul numit “fonduri europene” in execitiul financiar 2014-2020!
 
comunicat PNL
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.