Intalnire la nivel inalt la Chisinau. Este prezent si un senator din Botosani

Timp de doua zile se desfasoara la in capitala Republicii Moldova cea de-a sasea reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeana intre Parlamentul Republicii Moldova si Parlamentul Romaniei (CCIE).

Presedintele PNL Botosani, senatorul Costel Soptica, face parte din delegatia Parlamentului Romaniei care participa, astazi si maine, la reuniunea CCIE, desfasurata la Chisinau.

Cu acest prilej, delegatia Legislativului roman a fost primita in aceasta dimineata de Ambasadorul Romaniei in Republica Moldova, Excelenta Sa Daniel Ionita. A urmat o intalnire cu co-presedintele din partea Republicii Moldova a CCIE, deputatul Gheorghe Mocanu, precum si cu ceilalti membri ai Comisiei. Pe parcursul zilei de astazi in programul vizitei s-au mai aflat si alte intalniri cu reprezentanti ai Parlamentului tarii surori, iar in cursul serii o intrevedere a membrilor Comisiei din cele doua tari cu vicepresedintele Iurie Leanca.

Costel Soptica – senator PNL

Senatorul Costel Soptica face parte din aceasta Comisie incepand cu data de 1 martie a.c., din momentul constituirii acesteia la nivelul Parlamentului Romaniei in aceasta legislatura.

Intalnirea din aceste zile de la Chisinau este cea de-a sasea reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeana intre Parlamentul Republicii Moldova si Parlamentul Romaniei Comisiei (CCIE), urmatoarea urmand a se desfasura in toamna acestui an, la Bucuresti.

Protocolul de colaborare si Parteneriat intre Parlamentul Romaniei si Parlamentul Republicii Moldova, a fost semnat de Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei si presedintele Parlamentului Republicii Moldova, in data de 27 aprilie 2010. Prin acest document, cele doua Parlamente s-au angajat sa sprijine amplificarea si consolidarea relatiilor politice, economice, stiintifice, culturale dintre Romania si Republica Moldova.

Activitatea de coordonare si implementare a Protocolului de colaborare si parteneriat a intrat in responsabilitatea Comisiei Comune pentru Integrare Europeana, cu caracter permanent, alcatuita din membri ai Comisiilor de politica externa, Comisiilor pentru afaceri europene si altor comisii relevante din Parlamentul Romaniei si Parlamentul Republicii Moldova.

„Infiintarea Comisiei comune pentru Integrare Europeana dintre Parlamentul Romaniei si Parlamentul Republicii Moldova, precum si dialogul consistent, deschis care s-a desfasurat in cei 5 ani de activitate, confirma apropierea tot mai stransa dintre cele doua Parlamente si interesul pentru asigurarea unei continuitati a agendei bilaterale. Mesajul meu a fost acela de identificare a celor mai aplicabile decizii comune pentru apropierea dintre cele doua tari dincolo de nivelul declarativ-institutional, deoarece sunt convins ca statul roman poate face mult mai mult decat in prezent pentru directionarea Republicii Moldova spre un drum pro-european. Provenind din Botosani, judet aflat la granita cu Republica Moldova, sunt in contact direct cu doleantele cetatenilor moldoveni, fiind incredintat ca retorica pro-rusa promovata la nivel national de conducerea statului moldovean nu are o aderenta foarte mare in randul populatiei. Voi milita in viitor pentru deschiderea Republicii Moldova spre Romania, si implicit spre Uniunea Europeana, iar CCIE va avea un rol activ in acest sens”, a subliniat senatorul PNL Costel Soptica.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.