Învățământul rural la pământ! Tot mai puține cadre didactice calificate!

Foarte multe comune din România se confruntă cu o mare lipsă de profesori calificați, locul lor fiind luat de ingineri, oameni cu studii medii, pensionari, și chiar preoți, care nu au modulul psiho-pedagogic necesar meseriei de dascăl.

Senatorul Costel Șoptică, i-a sesizat ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, problema lipsei cadrelor calificate din învățământul românesc, îndeosebi în zona rurală, în cadrul unei interpelări parlamentare.

Președintele PNL Botoșani a arătat că foarte multe localități rurale din România se confruntă cu situații nefirești referitoare la sistemul național de educație, din cauza lipsei acestor cadre didactice calificate.

„Practic, în unele sate, locul cadrelor didactice calificate este ocupat de diferite alte persoane – ingineri, oameni cu studii medii, pensionari, și chiar preoți – , care însă nu au modulul psiho-pedagogic necesar meseriei de dascăl. Această realitate este consecința faptului că niciun cadru didactic calificat nu dorește să ocupe postul de învățător sau educator, spre exemplu, în localitățile respective”, a subliniat senatorul Costel Șoptică, în documentul oficial înaintat conducerii MEN.

În finalul interpelării, parlamentarul liberal i-a solicitat ministrului Pop să-i răspundă la următoarele întrebări: „1. Care este deficitul de cadre didactice specializate, atât în țară, cât și în județul Botoșani?; 2. Aveți o evidență clară referitoare la cazurile în care dascălii sunt înlocuiți la catedră de persoane necalificate în învățământ, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Botoșani?; 3. Ce măsuri aveți în vedere pentru rezolvarea crizei de cadre didactice specializate, îndeosebi în mediul rural?”

„Există un deficit consistent de personal specializat în învățământul românesc, mai ales la țară, din cauza migrației personalului calificat spre alte țări, dar și a retribuirii nesatisfăcătoare. În aceste condiții, la catedră ajung persoane care nu au pregătirea pedagogică necesară în învățământ, fără însă a minimiza capacitatea acestora profesională. Am tras astfel un semnal de alarmă Guvernului, pentru a rezolva această criză de specialiști, manifestată mai ales în mediul rural, deoarece de calitatea învățământului nostru depinde pregătirea viitoarelor generații, și implicit, viitorul României”, a punctat senatorul Costel Șoptică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.