JURNAL DE POLITICIAN, 15 noiembrie 2018. Calamități

Și în acest an natura s-a dezlănțuit și a provocat pagube și durere în rândul oamenilor simpli și nevinovați.

Deputatul Cristian Achiței spune că promisiunea făcută de guvernanți de a-i ajuta pe oamenii loviți de calamitățile naturale nu s-a concretizat nici în prezent. Dar, în schimb, „calamitatea parlamentară” Florin Iordache și-a permis să jignească public un întreg popor

Parlamentarul liberal este revoltat că astfel de indivizi, fără bun-simț și fără scrupule, au reușit să devină membrii Parlamentului României.

„Întotdeauna calamitățile cauzate de furia dezlănțuită a naturii provoacă pagube și durere, atrăgând ulterior compasiune și dorința de a ajuta. Așa a fost și astă-vară, la episoadele legate de inundații, care au afectat și o bună parte a județului nostru.

Compasiunea firească a oamenilor obișnuiți față de comunitățile lovite de necaz nu a fost dublată, însă, cum ar fi fost normal, ba chiar obligatoriu, de sprijin din partea statului condus de PSD.

M-am uitat din nou în această dimineață, cum fac în fiecare zi, în Monitorul Oficial, sperând să descopăr, în sfârșit, hotărârea de guvern promisă de câteva luni, prin care să se vină în sprijinul autorităților locale pentru refacerea drumurilor sătești afectate de ape. Nici vorbă de așa ceva. Pesediștii i-au lăsat din nou singuri!

Când vezi, însă, o calamitate parlamentară, de genul lui Iordache, care-și permite să jignească public un întreg popor, te apucă o furie, de astă dată umană, și o dorință de a vedea asemenea indivizi aruncați într-o istorie neagră, în care să dispară pentru totdeauna.

Calamități naturale au fost și probabil vor mai fi. Asta e natura.

Calamitățile umane ar trebui să nu mai existe, cel puțin la nivel de decizie politică!

Rușine Florin Iordache! Rușine PSD!”

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.