Home Politica JURNAL DE POLITICIAN, 20 noiembrie 2018. Remanierea Olguței

JURNAL DE POLITICIAN, 20 noiembrie 2018. Remanierea Olguței

Remanierea Guvernului condus de Viorica Dăncilă s-a terminat, dar Olguța Vasilescu a rămas pe din afară.

Deputatul Cristian Achiței crede că tot acest joc făcut de Olguța Vasilescu a fost de fapt dorința ei de a deveni ministru la Dezvoltare, fiindcă acolo se află „sacul cu bani”. Așa că, în rest, este doar gargară.

„Nu e vorba despre personajul din frumosul roman ”La Medeleni”. E vorba de ministresa Olguța Vasilescu de ”La pesedeni”, care s-a săturat de muncă și justiție socială.

Cred însă că PSD a jucat din start pe varianta că nu va fi acceptată din prima de președintele Iohannis. Așa că a mers și pe varianta Laufer, sigur de neacceptat, exact acolo unde vroia Olguța, la Dezvoltare (cel puțin așa se știa ieri, pe surse). A doua nominalizare nu mai poate fi refuzată de președinte, așa încât se poate ca Olguța să ajungă unde și-a dorit. La sacul cu bani de la Dezvoltare.

Cât despre Transporturi, înclin să cred că va veni Bota. Îmi dau și eu cu părerea.

Și, pentru că tot am vorbit de remaniere, cred că principalul om care trebuie să plece cu adevărat e Viorica, cea de limba romană proprie vorbitoare.

La Comisia de Transporturi din Cameră, astăzi a fost cam multă nervozitate. Nu spun mai multe, căci puteți vedea ce și cum pe știri pe surse.

În rest, să auzim numai de bine și să se împlinească tot ce ține de justiția socială, domeniu de care se va ocupa botoșăneanul nostru Marius (că acolo nu e numai cu munca)”.

Exit mobile version