JURNAL DE POLITICIAN, 28 august 2018. Marcaje

Chiar dacă nu sunt reabilitate, măcar să fie marcate. Cam asta este politica actualei conduceri de la drumuri naționale din zona Moldovei.

Deputatul Cristian Achiței scoate în evidență nu numai faptul că drumurile naționale din județul Botoșani nu sunt reabilitate, ci și faptul că marcarea lor este realizată în bătaie de joc.

Deși ni se promit covoare asfaltice cu duiumul, pe drumurile noastre naționale (cele nereabilitate) au apărut frumoase dungi albe care să despartă cele două sensuri de mers.

Am fost la Călărași. Am văzut că, pe drumul național DN 24C, de la Ștefănești la Santa Mare, cei de la drumuri naționale, coordonați de directorul Laicu (PSD-istul șef peste infrastructura rutieră a Moldovei), au aplicat un marcaj axial de toată frumusețea.

Gropile și denivelările au rămas însă, tot acolo, ascunse și de umbra copacilor.

Ce bătaie de joc!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.