JURNAL DE POLITICIAN

Un parlamentar liberal din Botoșani a decis ca în fiecare zi să scrie într-o rubrică de tip jurnal pe propriul blog. Zilnic el va aduce în discuție problemele cu care se confruntă județul dar și soluții pentru rezolvarea lor.

Deputatul liberal Cristian Achiței a deschis o rubrică de tip jurnal pe propriul bloc (achiteicristian.ro) în care va scoate la lumină problemele din județul Botoșani. Prin această rubrică parlamentarul își dorește să prezinte cum conducerea PSD de la Botoșani nu face nimic pentru rezolvarea problemelor stringente din județ. Mai mult, Achiței va veni și cu soluții imediate pentru a arăta că social-democrații, aflați în prezent la conducere, nu urmăresc decât interesul de partid.

„Pentru că am promis în fața tuturor că funcția nu mă va schimba, pentru că în spatele costumului de om politic (adesea, și pe bună dreptate, hulit) stă totuși un om cu valori, cu trăiri, cu experiență și cu bune intenții, am hotărât să deschid o rubrică de tip jurnal. Sper, dragi prieteni, să descoperiți omul din spatele funcției așa cum este el: cu bune și cu rele. Deci, să începem!”, a scris Cristian Achiței la începutul acestui jurnal.

Redacția publicației REPORTERUL va prelua zilnic „notițele” deputatului pentru a da posibilitatea cititorilor de presă online să descopere problemele dar și matrapazlâcurile făcute de conducerea social-democrată de la CJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.