Liberal din Botoșani, în echipa de conducere a TNL de la București!

Tinerii liberali și-au ales, duminică, liderul, în cadrul Congresului Tineretului Național Liberal care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, în prezența delegaților și a invitaților din structura PNL din toată țara.

Deputatul Mara Mareș a câștigat președinția Tineretului Național Liberal, aceasta propunând ulterior o echipă din care face parte și botoșăneanul Radu Lebădă, fost consilier local și prim-vicepreședinte al Organizației Județene de Tineret Botoșani.

După votul de încredere acordat în sedinta Biroului Politic Județean TNL, delegația de la Botoșani a reușit, să pună umărul la susținerea botoșăneanului Radu Lebădă în vederea ocupării unei funcții de membru în cadrul Biroului Național Liberal al Tineretului Național Liberal.

Congresul Tineretului Național Liberal închide, astfel, lungul șir al alegerilor din fiecare organizație județeană în parte, alegeri ce încheie totodată procesul fuziunii în interiorul Partidului Național Liberal.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.