Liberalii au refuzat să semneze PACTUL PENTRU SĂNĂTATE inițiat de PSD pentru că au prioritate absolută, organizarea alegerilor, nu protejarea sănătății românilor

Eduard Gurău, medic specialist în medicina de familie, cu pregătire în medicina de urgență prespitalicească, cu o experiență de 20 de ani în domeniu, candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, a anunțat că va susține din Parlament aplicarea PACTULUI PENTRU SĂNĂTATE, astfel încât viața și sănătatea românilor să fie prioritate națională.

Singura soluție corectă în ceasul al doisprezecelea este asumarea unui PACT pentru SĂNĂTATE. Nu o spunem noi social-democrații, o spun medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS. Trebuie un PACT, care să le să garanteze românilor că indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi prioritate absolută. Este nevoie urgentă de un plan realizat de specialiști în medicină, cu priorități, cu finanțare, care să fie aplicat de toate guvernele. Scopul acestui Pact este ca niciun român să nu mai fie lăsat fără asistență medicală, ca niciun român să nu mai fie victimă a sistemului de sănătate, ca niciun medic, nicio asistentă medicală să nu mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor”, a declarat Eduard Gurău.

Liberalii au anunțat prin toți liderii importanți că nu semnează nimic alături de PSD.

Din păcate PNL se joacă viața românilor în funcție de propriile interese electorale. Modelul Orban-Tătaru a eșuat în combaterea pandemiei. Orban și Tătaru trebuie să-și dea demisia pentru acest eșec. Menținerea lor în funcție reprezintă o amenințare la siguranța cetățenilor. Am ajuns la 1.000 de decese COVID pe săptămână. Este mult prea mult. Suntem în fața unei catastrofe sanitare! Liberalii au pus politrucii să se ocupe de sănătatea românilor și au îndepărtat toți specialiștii pe care țara noastră îi are la dispoziție în acest moment. Liberalii refuză PACTUL PENTRU SĂNĂTATE cerut de toți medicii și preferă modelul PNL în care cazurile COVID continuă să crească, secțiile ATI sunt supra-aglomerate, pacienții mor pe holuri că nu mai au loc în saloane la ventilatoare. Spitalele sunt copleșite de numărul mare de bolnavi COVID și de deciziile absurde ale Guvernului, rupte de realitate și imposibil de respectat. Nu mai putem merge în continuare pe o cale care s-a dovedit total greșită și care a devenit extrem de periculoasă pentru oameni. Guvernul PNL trebuie să plece acasă pe 6 decembrie”, a subliniat medicul Eduard Gurău.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.