Lista PNL cu candidati pentru alegerile parlamentare l-ar putea face pe Catalin Flutur sa demisioneze!

Presedintele PNL Botosani, Catalin Flutur, afirma ca nu va accepta o modificare a listei pentru alegerile parlamentare, fara o argumentare serioasa. La inceputul saptamanii viitoare, cand ar trebui ca lista sa fie cea finala, presedintele PNL Botosani va lua decizia: demisioneaza sau ramane seful liberalilor botosaneni.
Asta in functie de lista pentru alegerile parlamentare, de ce va decide Biroului Politic National al partidului.

„Aici este o chestie de principiu. Daca apare o modificare a listei la nivel de BPN, fara un motiv cat se poate de bine argumentat, dau un exemplu, apare un coleg de la Caras Severin pe loc eligibil, pe listele noastre, normal ca nu poti sa nu iei atitudine. Daca apare un coleg de pe lista de supleanti, inseamna ca este o decizie a BPN, ultimul for care poate decide, conform statutului. Probabil va trebui sa aiba si o motivatie”, afirma presedintele PNL Botosani.

In situatia in care de pe lista de la Botosani ar fi indepartat un candidat votat la nivel judetean, care a muncit pentru organizatie in campania electorala, iar in locul acestuia ar aparea numele unui liberal din alt judet, Catalin Flutur sustine ca ar fi alaturi de colegii care au pus umarul pentru organizatia locala. „Trebuie sa fiu solidar cu colegii mei care muncesc in teritoriu si care au votat o lista”, sustine Catalin Flutur, adaugand: „la urma urmei eu zic ca am facut mai mult decat transparent aceste alegeri. Acesta a fost votul organizatiei”.

Catalin Flutur a subliniat ca nu este nicio legatura intre faptul ca este implicat intr-o ancheta a DNA si decizia pe care o cantareste acum in privinta sefiei partidului.

„Este o coincidenta. Daca doriti, este pur o coincidenta. Eu vorbesc de principii in general. Noi vorbim despre actiuni in partid, imi doresc ca aceasta lista sa fie finala cat mai repede, ca sa putem sa ne croim strategiile de campanie. Pentru ca pe langa campania nationala, si ceea ce-si doreste PNL de la viitoarea guvernare sau sa faca in viitoarea guvernare, trebuie sa avem si o cale a campaniei noastre pe profilul candidatului”, a explicat liderul liberalilor botosaneni.

24 octombrie este termenul limita pana la care lista cu candidatii PNL Botosani trebuie sa ia forma finala.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.