Marius Cristescu este la un pas de pierderea mandatului de consilier local, dupa ce si-a pierdut si sprijinul politic din partea formatiunii pe care a reprezentat-o pana nu demult.
Fostul candidat din partea PP-DD la postul de primar al municipiului Botosani s-a ales cu respingerea contestatiei pe care a depus-o dupa excluderea sa din partid, iar documentele care dovedesc acest lucru sunt deja la biroul secretarului CL Botosani.
„S-au trimis documentele care atesta ca domnului Cristescu i s-a respins contestatia depusa la decizia luata la nivel local, de excludere”, a declarat Dorin Ciustea, vicepresedintele PP-DD.
In aceste conditii, in prima sedinta de CL ar urma sa se ia act de retragerea sprijinului politic de care s-a bucurat Cristescu si, spun sefii PP-DD, sa-i inceteze acestuia si mandatul de consilier.