MARTEA NEAGRA, din nou in PARLAMENT

Ieri, in Parlament o noua ”zi neagra”. Senatorii juristi din arcul guvernamental au propus modificarea Codului Penal, in sensul incuviintarii arestarii preventive doar pe baza unor „indicii temeinice”. De cealalta parte, liberalii acuza o noua zi de marti „neagra”, iar DNA reclama un atentat la activitatea si eficienta procurorilor.

Senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Dontu si Ioan Chelaru (PSD) au propus ieri, in comisia juridica a acestei Camere, un amendament la Codul Penal si cel de procedura penala, prin care „masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice”, inlocuind astfel sintagma „suspiciuni rezonabile”. Amendamentul a fost sustinut in sedinta comisiei juridice de senatorul sucevean Ovidiu Dontu (vicepresedinte al Comisiei), la proiectul pentru modificarea si completarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal si a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedura penala, acesta fiind adoptat cu majoritate de voturi. 
 

Potrivit senatorilor care au initiat amendamentul, noua formulare este „mai apropiata de principiul de drept, consacrat”, conform caruia „cercetarea in stare de libertate este regula, iar dispunerea unor masuri de arest sa fie exceptia”

 
Senatorii mai considera ca, in vechiul Cod de procedura penala, masura arestarii preventive fata de un acuzat putea fi luata numai „daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala”, iar in noul Cod de procedura penala, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, conditia de „probe si indicii temeinice” a fost inlocuita cu cea de „suspiciuni rezonabile”.
 
„Asa se face ca de la inceputul anului trecut, arestarea a devenit, dintr-o masura exceptionala, o regula, fiind suficienta existenta unui simplu denunt ca ea sa poata fi luata. De aici, plimbarea cu catuse a acuzatiilor in fata presei a devenit ceva cotidian, neexistand sanctiuni pentru incalcarea prezumtiei de nevinovatie prin afectarea imaginii persoanei”, se mentioneaza in motivatie. 
 
Deputatul PSD Marius Manolache, unul dintre initiatorii proiectului privind modificarea Codului de procedura penala, a precizat ca a intentionat sa creeze un echilibru si ca masurile preventive necesita „o alta definitie”.
 
„Toate masurile preventive au acelasi caracter exceptional si toate trebuie sa fie unitare. A fost o gandire personala. Colegii au achiesat dupa ce au studiat materialul. Nu i-a obligat nimeni sa semneze. Este o initiativa corecta”, a declarat Manolache pentru ziarulevenimentul.ro.
 
Proiectul a starnit insa critici dure din partea liberalilor, cel mai vehement in acest sens fiind Ludovic Orban, liderul grupului PNL din Camera Deputatilor. Potrivit acestuia, daca legea ar ramane in aceasta forma, niciun procuror nu va mai cere arestarea preventiva si niciun judecator nu o va mai dispune, pentru ca risca pedepse cu inchisoarea. „Aceasta noua tentativa contine niste prevederi care arata ca de fapt colegii domnului Ponta vor sa inceteze lupta anticoruptie in Romania, vor sa intimideze magistratii, procurorii si ofiterii de politie judiciara prin niste prevederi care dupa parerea mea sunt extrem de grave”, a declarat Orban, acuzand o noua „marte neagra” in Parlament. 
 
Si DNA acuza: „Proiectul ar afecta sever statutul procurorilor”
 
„Dispozitiile actuale protejeaza drepturile fundamentale ale persoanelor intr-o maniera care corespunde standardele Conventiei Europene a Drepturilor Omului, astfel incat nu se justifica adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent in traditia juridica romana sau in legislatiile altor state europene”, arata DNA, in punctul de vedere transmis Ministerului Justitiei.
 
Sursa : ziarulevenimentul,ro 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.