Orasul Dorohoi merita mai mult!

valerian andries

Putine sunt orasele care se pot bucura de-o istorie de peste 600 de ani, cu o biserica stefaniana „Sfantul Nicolae”, merita sa amintim ca pana la instaurarea regimului comunist orasul Dorohoi a fost capitala judetului cu acelasi nume. Exista in sufletele dorohoienilor o mandrie locala foarte puternica, pe care nimeni, niciodata, nu a putut sa o acopere.

Ca dorohoieni, nu putem sa nu privim cu nostalgie la orasul nostru care, cu o istorie atat de veche in spate, ar fi putut fi mult mai mult decat este! Generatii intregi de politicieni l-au lasat in parasire, o data ajunsi la putere au fost interesati doar de propasirea lor si a familiilor lor. Nu a existat nici un pic de interes sau compasiune fata de oamenii simpli din Dorohoi care doresc sa aiba un trai decent!
Politicieni, care mai de care mai mierosi, in campaniile electorale au promis si promit cate in luna si-n stele pentru a-i convinge pe oameni sa le mai dea inca o data votul. Auzim chiar si in aceste zile promisiuni din partea unor oameni care au avut ocazia timp de 4 ani de zile sa faca ceva pentru Dorohoi, insa nu au fost in stare decat sa isi construiasca ei vile si sa isi dubleze sau chiar tripleze averile!
Fara a arata cu degetul si a numi vinovati, este suficient sa ne uitam la bulevardul Victoriei pentru a intelege de ce meritam mai mult! Avem un bulevard principal decent, facut cu bani imprumutati din banci. Dar oare este suficient? Ne putem multumi doar cu un bulevard de pe care daca ai coborat nimeresti in aceleasi strazi gaurite? Ne ajunge doar un bulevard cand avem cartiere intregi fara apa, fara canalizare, fara gaz? Cred ca meritam mai mult…
Cand ai avut 4 ani de mandat si nu ai reusit sa aduci investitori si sa creezi locuri de munca, sa rezolvi problemele unui oras lovit naprasnic de inundatii, cand nu stii ce ai de facut, e mai bine sa pleci acasa si sa lasi pe altul!
Cand vorbim de functia de primar ne gandim la un om responsabil, gospodar, care, inainte de a ne cere votul are cu ce veni in fata noastra si sa ne arate ce a facut. Primarul reprezinta omul care are grija de oras, omul care are grija de oameni, nu cel care-si urmareste doar propriile lui interese!
Am intalnit multi oameni care au calitatile necesare de a ocupa aceasta functie. Intelectuali, oameni rafinati, buni gospodari, manageri de succes, pe scurt oameni care ar putea sa dezvolte Dorohoiul asa cum merita! Aproape niciunul, in schimb, nu a vrut sa se implice. Spun aproape nici unul, pentru ca medicul chirurg Valerian Andries este un astfel de om care se implica, vrea sa schimbe Dorohoiul si, cel mai important, stie si cum! Medicul-manager Valerian Andries este hotarat sa fie primarul Dorohoiului!
Toata lumea il cunoaste pe doctorul Valerian Andries atat ca un foarte bun profesionist care opereaza si salveaza vieti, dar si ca un foarte bun manager. Studiile postuniversitare de management din cadrul Facultatii Economice Bucuresti ii confera baza stiintifica pentru a conduce. Nu este nevoie, insa, de foarte multe explicatii, este suficient sa mergi la Spitalul Dorohoi si sa vezi cum a reusit managerul Valerian Andries sa aduca peste 50 de miliarde de lei pentru a transforma un spital oarecare intr-un centru medical modern si civilizat ce rivalizeaza cu cele mai renumite spitale municipale din tara!
Medicul chirurg Valerian Andries este inainte de toate un om. Atat prin natura nobilei meserii pe care o practica salvand sute de vieti, dar si prin educatia rafinata primita din familie. Un om ingrijit, care vorbeste civilizat poate da alta stralucire orasului, o deschidere cu adevarat europeana!
Sot si tata a doi copii, Valerian Andries stie ce inseamna grija pentru cei dragi si stie ca familia sa merita mai mult. Iar orasul Dorohoi ar putea sa ofere mult mai mult locuitorilor sai. De ce nu ofera municipiul mult mai mult locuitorilor sai? Raspunsul il are domnul Alexandrescu…
Mai am un ultim aspect de subliniat vizavi de devotamentul medicului Valerian Andries fata de oras de concitadinii sai. Auzim aproape zilnic de medici romani care pleaca in strainatate pentru castiguri materiale de zeci de ori mai consistente decat in Romania. Chirurgul Valerian Andries a ales sa ramana, insa, in Romania. Ba mai mult, a ales sa locuiasca, sa munceasca si sa-si creasca cei doi copii in Dorohoi! Asta spune foarte multe despre calitatile lui de om sufletist care tine la oras si la dorohoieni.
Domnul doctor este decis sa schimbe radical fata orasului, deja sunt investitori ce intentioneaza sa investeasca intr-o fabrica pentru imbuteliere de sucuri si apa minerala,  altii in domeniul prelucrarii cherestelei pentru mobila, astfel dorohoienii ar beneficia de peste 1.500 de locuri de munca.
Eu, unul, stiu exact ce fel de om imi doresc sa lucreze in fruntea orasului Dorohoi. Valerian Andries va fi un om care stie ca orasul Dorohoi merita mai mult!
De multe ori in politica perfidia imbraca fata umana, pe tot parcursul acestei campanii Dorin Alexandrescu, primarul in functie, recunoaste ca doctorul Valerian Andries este un chirurg foarte bun si un manager de acelasi calibru, insinuand ca dorohoienii ar avea mai multa nevoie de un chirurg de exceptie decat de Valerian Andries ca primar. Ei bine, tot el spune ca daca va lua si urmatorul mandat primul lucru pe care-l va face va fi sa-l alunge pe doctor din Spital. Stau si-l intreb pe acest om care-i adevarata lui fata si cum poate fi atat de perfid fata de oamenii carora le cere votul. Rusine!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.