Dupa rezultatul dezastruos obtinut de PMP Botosani la alegerile europarlamentare din primavara, acum reprezentantii filialei botosanene si-au propus sa schimbe situatia. Vor un scor, la alegerile prezidentiale, cel putin la nivelul celui pe care partidul in va obtine la nivel national.
Prezent la Botosani, Nicolae Ivaschescu, vicepresedintele la nivel national al PMP, sustine cu dupa alegerile europarlamentare s-a facut o analiza a problemelor filialei Botosani a partidului, a cauzelor care au determinat rezultatul slab, si s-a decis sa se caute rezolvari la aceste probleme cu actuala conducere a filialei.
Nicolae Ivaschescu a mai mentionat si faptul ca in vizita sa la Botosani a constatat ca proiectele aduse in judet de candidatul PMP la prezidentiale sunt blocate, dand vina pentru acest blocaj pe presedintele CJ.
„A fost la europarlamentare un rezultat foarte slab la Botosani, dar acum constat ca avem acoperit teritoriul cu organizatii, in proportie de 99 la suta. Doar in doua comune nu avem organizatii. Am venit aici sa vad ce se intampla cu PMP si constat, ca in multe alte locuri din tara, ca aici, la dvs. in Botosani, Elena Udrea, in calitate de ministru al Dezvoltarii, a adus proiecte in valoare de 130 de milioane de euro, iar in momentul de fata investitiile in Botosani sunt blocate pentru ca presedintele Consiliului Judetean se lupta in urma Ordonantei data de Victor Ponta, ma refer la ordonanta cu traseismul politic, sa-si mentina pozitia in Consiliul Judetean”, a spus Nicolae Ivaschescu.
La randul sau, Mihai Tabuleac, presedintele filialei judetene a PMP, si-a propus ca filiala Botosani sa „nu mai traga partidul in jos”, apeland la „intelegerea electoratului”. Tabuleac are si o scuza pentru rezultatul de la alegerile anterioare, aceea ca, in mare parte, „electoratul botosanean percepe mai greu anumite semnale, este foarte mult afectat de sindromul Antena 3”.
„Suntem pregatiti sa pornim in campania electorala. Am avut un rezultat nu tocmai grozav la alegerile din 25 mai . Scorul nostru a fost cu mult sub asteptari si cu mult sub media nationala a PMP. Dar asta ne-a determinat sa cautam cauzele si sa venim cu corectiile necesare ca situatia sa nu se mai repete. In special am actionat asupra capitolului organizare . E mai greu pentru un partid nou infiintat sa schimbe mentalitati peste noapte, dar ne propunem si lucrul acesta, sa-i invatam pe oameni sa fie mai atenti la fenomenul politic, la fenomenul social, sa faca deosebirea intre adevar si minciuna”, afirma Mihai Tabuleac.
Presedintele filialei judetene a PMP a tinut sa mentioneze ca partidul pe care il reprezinta are la ora actuala organizatii in aproape toate localitatile judetului Botosani. Doar in Dimacheni si Romanesti nu exista inca astfel de organizatii.