Prima sedinta din an a fost productiva pentru tinerii liberali

Tineretul liberal botosanean s-a intalnit chiar in prima saptamana din noul an intr-o sedinta de lucru care a avut mai multe puncte pe ordinea de zi. Dincolo de aspectele de ordin organizatoric, membrii TNL Botosani au decis care vor fi primele actiuni politice ale anului si modul in care le vor pune in practica. Una din prioritatile echipei de tineri liberali va fi reorganizarea unei structuri mai vechi infiintate in cadrul organizatiei si anume, Clubul elevilor.

Cu aceasta ocazie, a fost votata in unanimitate noua conducere a acestei structuri. Cel care va prelua fraiele Clubului Elevilor va fi tanarul Tudor Bodogan, elev in clasa a X-a H, la Colegiul Mihai Eminescu, cel care, la finele anului trecut, a reprezentat judetul Botosani la simularea Parlamentului Romaniei, o actiune organizata de Societatea Europeana pentru Justitie, in parteneriat cu Societatea Studentilor a Universitatii Bucuresti, Asociatia Junii, cu sprijinul Camerei Deputatilor. Tanarul a devenit astfel, pentru trei zile, deputat la Comisia pentru Munca, Familie si Protectie Sociala a Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei. Tudor Bodogan este extrem de determinat in ceea ce priveste viata politica si primul sau scop declarat si in sedinta de inceput de an a tinerilor liberali este sa atraga cat mai multi tineri in Clubul Elevilor din cadrul TNL Botosani.

„Ceea ce s-a intamplat in Parlamentul Romaniei cand am fost deputat de proba, asa cum am fost numiti, participand la procesul decizional al Camerei Deputatilor, ca membru in Comisia pentru Munca, Familie si Protectie Sociala, m-a determinat sa-mi doresc si mai mult o cariera politica pe viitor pentru ca vreau sa contribui serios la schimbarea clasei politice actuale. Deocamdata vreau sa ne axam pe atragerea unui numar cat mai mare de tineri, colegi de-ai mei de generatie, care sa-si doreasca sa schimbe ceva, sa contribuie la asta”, a spus Tudor Bodogan.

Presedintele TNL Botosani, Adrian Poclid a spus ca prima sedinta a tinerilor liberali din noul an a fost una foarte productiva.

“Am inceput anul cu dreptul pentru ca sedinta pe care tocmai am terminat-o imi demonstreaza mie personal ca vin din urma tineri liberali puternici dornici sa lupte pentru o societate normala. Avem deja proiectate cateva activitati iar una dintre ele se va petrece foarte, foarte curand. Dorim sa fim si mai vizibili, si mai implicati ca pana acum in viata botosanenilor iar asta se va intampla. De fiecare data cand ne-am propus un tel, noi, tinerii liberali, l-am dus la capat”, a spus Adrian Poclid, presedintele TNL Botosani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.