Primarul Cosmin Andrei a prezentat marile proiecte de infrastructură din mandatul următor: Șosea de centură nouă, pasaje noi și modernizarea Căii Naționale

Primarul Cosmin Andrei aflat pe șantierul unei noi străzi care se asfaltează în municipiul Botoșani a detaliat câteva dintre noile investiții majore de infrastructură rutieră pentru care s-au câștigat proiectele și urmează alocarea fondurilor europene, iar apoi începerea lucrărilor.

„În primul mandat m-am concentrat pe asfaltările multor străzi din orașul nostru, lucrări care vor continua și în mandatul următor, însă împreună cu echipa de la Primărie am reușit să câștigăm proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere mari. În primul rând este vorba despre reabilitare celei mai lungi artere din oraș, Calea Națională, de la Sucevei până la Ion Pillat, amenajare bandă unică de transport public, asfaltare, eliminare linii tramvai, amenajare pietonal, iluminat public, îngropare cabluri subterane. Apoi vom construi Pasajul subteran Constantin Piliuță la intersecția dintre Strada Sucevei și Calea Națională. În același timp vom realiza pasarele de legătură între Parcul Cornișa și Parcul de agrement Versant Pacea pentru pietoni și bicicliști”, a precizat Cosmin Andrei.

Proiectele de modernizare anunțate de edil vor include extinderea traseelor de transport public, modernizarea depourilor și construirea de parcări la capătul liniilor de autobuze electrice. În același timp vor fi instalate sisteme automate de tichete și panouri digitale de informare pentru călători. Urmează să înceapă livrarea de noi autobuze și microbuze electrice pentru toate traseele din oraș.

„Un alt proiect important pentru municipiul Botoșani va fi noua Șosea de Centură, care va prelua tot traficul greu și îl va scoate din oraș. Știu că e un proiect așteptat de toți botoșănenii și mă voi ține de cuvânt să-l ducem la capăt alături de Guvernul PSD în următorii patru ani, așa cum am făcut cu toate proiectele din actualul mandat. În același timp avem un proiect important prin fonduri europene pentru modernizarea și extinderea sistemelor inteligente de monitorizare a traficului, amenajarea de piste și parcări pentru biciclete în oraș și instalarea a peste 50 de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice”, a transmis primarul PSD Cosmin Andrei.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.