Primarul Ovidiu Portariuc il acuza pe presedintele CJ, Florin Turcanu, ca “a facut de ras Botosaniul”

Presedintele Organizatiei Municipale PSD l-a atacat dur, in conferinta de presa saptamanala a partidului, pe presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, declarand ca actiunile acestuia au adus judetului prejudicii de imagine.

“Din pacate, in ultima perioada Botosaniul a fost facut de ras la nivel national de multe dintre actiunile presedintelui Consiliului Judetean, si ale familiei sale politice. Speram ca pe viitor sa avem parte de cat mai putine astfel de intamplari care nu ne fac cinste. Suntem prezentati ca o zona saraca condusa de un baron care dispune dupa bunul sau plac, din banii publici, care s-a inconjurat de familii, prieteni, rude si coordoneaza un intreg judet”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Reprezentantul social-democratilor a mentionat cateva din momentele pe care le considera ca daunatoare imaginii judetului si de care “se face raspunzator Florin Turcanu”.

Portariuc a facut referire la faptul ca presedintele CJ a ajuns in gura presei nationale dupa plecarea pe litoral, pe bani publici, dar si de faptul ca fratele sau, Mihai Turcanu, pe cand conducea ANSVSA, a fost in miezul unor scandaluri reflecate si in presa internationala.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.