Deși a fost promulgată încă din luna iulie 2016, Legea privind stimularea producătorilor autohtoni încă nu se aplică.
Inițiată în Parlament cu scopul susținerii producătorilor români, pentru a face față concurenței acerbe de pe piața marilor magazine, este, Legea nr. 150/2016, privind comercializarea produselor alimentare, nu se aplică iar Guvernul Tudose nu a avut nicio poziție în acest sens. Senatorul liberal, Costel Șoptică, a trimis deja o interpelare parlamentară privind Legea 150/2016, însă nu a primit niciun răspuns până acum.
Fiindcă problema este una foarte importantă pentru producătorii autohtoni, parlamentarul PNL a trimis o scrisoare către Ministerul Agriculturii. Mai jos o puteți citi în întregime.
„Am atras atenția Executivului că Legea nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, inițiată în Parlament în scopul susținerii producătorilor români, pentru a face față concurenței acerbe de pe piața marilor magazine, este, în acest moment, neaplicabilă. Punctual, m-am referit la eliminarea laptelui și produselor lactate din normele de aplicare ale Legii 150/2016, fapt ce determină ca micii producători de lapte și produse lactate să nu își mai poată valorifica roadele muncii.
Nu se știe cum, însă conform unor informații publice, normele de aplicare a legii ce obligă supermarketurile să aibă la vânzare un procent de minim 51% de produse românești, au fost modificate, prin eliminarea laptelui și a produselor lactate! În acest fel, micii producători și cei tradiționali sunt aruncați într-o situație de colaps, fiind în imposibilitatea de a-și mai putea valorifica produsele, având în vedere monopolul marilor lanțuri de magazine și concurența importurilor masive. În această situație se află și producătorii cașcavalului de Săveni, precum și alți operatori din domeniu, atât din județul Botoșani, cât și din toată țara.
Având în vedere lipsa unor informații oficiale despre această neplăcută stare de fapt, i-am adresat ministrului Agriculturii câteva întrebări, pentru ca botoșănenii și românii să afle adevărul direct de la cei răspunzători: „1. Au intrat în vigoare normele de aplicare ale Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare?; 2. Care este situația laptelui și a lactatelor produse de producătorii autohtoni? Au fost aceste produse scoase de pe lista inițială a legii?; 3. Ce le transmiteți micilor producători din Botoșani referitor a aplicarea acestei legi îndelung așteptată?”.
Îmi exprim încrederea că Legea amintită, promulgată încă din luna iulie anul trecut, își va găsi până la urmă aplicabilitatea concretă, nu doar pe hârtie! Este vorba despre un act normativ extrem de benefic pentru agricultorii români, mai ales pentru cei mici și mijlocii. Faptul că Legea 150/2017 nu se aplică a condus la declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement, în prima etapă pentru punere în întârziere.
De altfel, Comisia Europeană a trimis o scrisoare de somație României, din cauza faptului că reglementările noastre naționale privind comerțul cu amănuntul a produselor agricole și alimentare nu corespund legislației Uniunii Europene. Sunt convins că statul român, împovărat de datorii, nu își mai poate permite întârzierea aplicării acestei legi vitale pentru producătorii agro-alimentari autohtoni.
Senator PNL Botoşani, Costel Șoptică”