Home Politica Protest de amploare organizat de PNL. „Efectele guvernării PSD vor fi dezastruoase...

Protest de amploare organizat de PNL. „Efectele guvernării PSD vor fi dezastruoase pe termen mediu și lung”

Liberalii organizează un amplu protest în toate municipiile, reședință de județ. Prin această acțiune ei vor să arate că tot programul de guvernare prezentat de social-democrați în campania electorală este o mare minciună. Și mai mult chiar, românii vor plăti pentru acele promisiuni care nu au avut o acoperire materială.

Liderii liberali din județul Botoșani spun că vor bveni peste 1.000 de oameni să potesteze față de măsurile fiscale luate de Guvernul PSD, dar și față de păcăleala din campania electorală din 2016. Protestul va avea loc în fața Palatului Administrativ și va avea loc după ce protestatarii vor merge într-un marș până la sediul PSD.

În cadrul protestului va fi citită și susținută și moțiunea de cenzură depusă de liberali în Parlamentul României și semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP și independenți. Denumită „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, moțiunea critică modificările fiscale realizate printr-o moțiune de cenzură, dar și intenția celor de la Putere de a subjuga politic justiția din România.

Liderii PNL Botoșani fac un apel și la botoșănenii de rând nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvernul PSD-ALDE să iasă în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea.

„Ne dorim foarte tare să răsturnăm acest guvern incompetent, însă nu ne dorim să intrăm la guvernare decât prin alegeri democratice, pentru că așa este corect față de cetățeni. Vrem doar să atragem atenția că ceea ce s-a întâmplat acum un an și ceea ce se întâmplă în fiecare zi de la alegerile din 9 decembrie nu face altceva decât să îi păcălească pe români și să îi ducă în continuare de nas. Cu o mână au dat românilor 2 lei, iar cu alta, acești guvernați social-democrați le iau din buzunar 100 de lei”, a spus Cristian Roman, prim-vicepreședinte al PNL Botoșani.

Efectul măsurilor fiscale luate de Guvernul Tudose sunt mult mai grave după cum a precizat și prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Sorescu.

„Efectele vor fi dezastruoase pe termen mediu și lung. Economia este ca o mașinărie sofisticată care dacă este bine reglată funcționează corect. Dacă niște nepricepuți îi strică reglajele consecințele vor fi grave și au început să apară deja, inflația a explodat, dobânzile s-au dublat, ROBOR s-a dus peste 2%, energia s-a scumpit, la fel și combustibilii, iar toate acestea vor genera noi și noi scumpiri care vor cădea în cârca românilor. PSD- ALDE a stârnit tot acest potop economic”, a spus Gheorghe Sorescu.

Protestul este programat pentru luni după-amiază de la ora 17.00 și va dura până la ora 18.30, timp în care va fi citită în Parlamentul României moțiunea de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” depusă de PNL.

1 COMMENT

  1. Cred ca Dragnea si Tariceanu vor duce tara la sapa de lemn. poporul ar trebui sa iasa in strada sa le ceara demisia .locul lor nu e la conducerea tarii.

Comments are closed.

Exit mobile version