România europeană a anului 2017, țara în care părinții își omoară copiii cu sânge rece!

„Sunt îngrijorat și deopotrivă șocat de dramele familiale care au loc pe bandă rulantă în județul Botoșani, situația copiilor uciși de proprii părinți fiind deosebit de gravă”, a declarat senatorul liberal Costel Șoptică.

Județul Botoșani a fost zguduit din nou, zilele trecute, de scene abominabile, după ce o fetiță din localitatea Vânători a fost ucisă de propriul tată, aflat în stare avansată de ebrietate. Crima a fost spontană, fiind generată de cererea concubinei bărbatului de a da mai încet muzica ascultată la maxim! Dacă partenera sa de viață a scăpat din mâinile sale din cauza intervenției mamei femeii, omul de 32 de ani s-a răzbunat pe propriul copil, omorându-și fetița prin înjunghiere în gât, în timp ce aceasta dormea! Cu câteva săptămâni în urmă, o altă tânără din județul Botoșani a fost arestată, fiind acuzată că și-a ucis bebelușul și apoi i-a aruncat trupul într-un canal colector.

„Dincolo de faptul că legea își va spune cuvântul și cei vinovați au ajuns sau vor ajunge în spatele gratiilor, rămâne tragedia membrilor familiilor respective care supraviețuiesc acestor tragedii. Din acest punct de vedere, consider că statul român, prin instituțiile guvernamentale abilitate, are datoria de a interveni mult mai susținut pentru a se evita comiterea acestor crime abominabile. Consider că România europeană a anului 2017 nu își poate permite să devină țara în care părinții își omoară copiii cu sânge rece! Dimpotrivă! Pe fondul procesului de îmbătrânire a populației, a sporului natural negativ și a plecării masive a tinerilor în străinătate, statul român este obligat să aibă grijă de copiii țării! Ca atare, somez Guvernul să ia măsurile care se impun pentru ca asemenea evenimente nedorite să nu se mai întâmple”, a mai spus senatorul PNL de Botoșani, Costel Șoptică.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.