AcasăPoliticaSăptămâni vitale pentru modernizarea DN29D

Săptămâni vitale pentru modernizarea DN29D

Pentru că anul 2018 se apropie de sfârșit, iar la Drumul Național 29D nu s-a mișcat nimic, depuatul Cristian Achiței l-a interpelat pe ministrul Șova pe această temă.

Îngrijorat de pierderea de către PSD a întregului an 2018 în ceea ce privește modernizarea Drumului Național 29D Botoșani-Ștefănești, parlamentarul liberal l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Lucian Șova, în luna septembrie pe acest subiect, extrem de important pentru botoșăneni.

Răspunsul ministrului a venit la finele lunii octombrie. Evoluția proiectului de modernizare a DN 29D este prezentată tehnic, așa cum s-a solicitat, pentru a se evita astfel propaganda tipic pesedistă, în care tovarășii se laudă public cu „realizări” inexistente în realitate.

Așa cum se poate vedea din copia scanată a răspunsului la interpelare, atașată mai jos, nimeni din tabăra puterii nu s-a preocupat efectiv în tot acest an de parcurgerea rapidă a etapelor premergătoare trecerii la lucru pe drumul care leagă municipiul Botoșani de Ștefănești și de punctul de trecere a frontierei de la Stânca.

Laude gratuite, propagandistice, pe acest subiect au existat în tabăra puterii roșii locale. Fapte nu!

Vă amintesc doar de comunicatele mincinoase publicate contracost de presa locală pe 1 iulie, atunci când președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, declara cu subiect și predicat:

„Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Șova și cu directorul general de la CNAIR, proiectul a trecut de CTE-ul mic, cu privire la siguranța circulației. Săptămâna viitoare va intra în CTE-ul mare și urmează promovarea hotărârii de guvern. Am primit toate garanțiile astfel încât până la rectificarea bugetară, dacă sunt făcuți acești pași, să promovăm și hotărârea de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici”.

Este limpede pentru toată lumea, că nu erau altceva decât vorbe goale, minciuni gogonate, menite să îmbunătățească gratuit imaginea parlamentarului în cauză în ochii botoșănenilor. De întâmplat nu s-a întâmplat nimic, din nefericire pentru toți locuitorii acestui județ. Hotărârea de guvern nu a fost emisă, iar rectificarea bugetară a trecut de mult, fără a cuprinde nici măcar un leu alocat pentru DN 29D Botoșani-Ștefănești. Manipulare propagandistică tipic pesedistă!

„Sper ca presiunile pe care le exercit prin interpelarea în calitate de deputat de Botoșani a factorilor responsabili din Ministerul Transporturilor, ca și prin prezentarea pentru opinia publică botoșăneană a realității în privința acestui obiectiv investițional să ducă la o mobilizare reală a responsabililor pesediști, astfel încât până la sfârșitul anului să fie emisă, în sfârșit, hotărârea de guvern fără de care modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești nu va putea fi inclusă nici în Legea Bugetului de Stat pe anul 2019.

Altfel spus, acum, în aceste ultime săptămâni ale anului, trebuie dusă bătălia pentru Drumul Național Botoșani-Ștefănești, pentru ca 2019 să nu fie un alt an ratat pentru această investiție vitală pentru județul nostru.

Oameni buni, cereți-le imperativ parlamentarilor PSD de Botoșani să se implice efectiv în această luptă pentru realizarea unui obiectiv investițional concret în județ! Sunt la putere și pot contribui la emiterea hotărârii de guvern de care depinde DN 29D, chiar dacă asta ar presupune să mai renunțe la unele privilegii obținute în plan personal de la partid, în favoarea unei decizii administrative de normalitate față de județul nostru”, a spus deputatul liberal Cristian Achiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei