Home Politica Schimbări la CONSILIUL JUDEȚEAN BOTOȘANI

Schimbări la CONSILIUL JUDEȚEAN BOTOȘANI

Modificările nu afectează majoritatea social-democraților din județ, în schimb, opoziția vine cu nume noi, după ce doi consilieri județeni și-au înaintat demisiile.

Ce doi dintre consilieri din partea PNL Botoșani care și-au înaintat demisiile sunt Ion Diaconu și Radu Judele. Primul a plecat din motive personale, acesta mutându-se în capitală, acolo unde va ocupa o funcție în cadrul PNL Sector 1 București.

În schimb, fostul administrator public al județului Botoșani, Radu Judele a părăsit „barca” liberală pentru a ocupa funcția de președinte a Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară Botoșani. Din acest motiv acesta a pierdut mandatul de consilier județean obținut pe listele PNL Botoșani.

Cei doi vor fi înlocuiți de Ada Macovei, fost inspector general la IȘJ Botoșani în perioada guvernării PDL, respectiv de Roxana Magda Roman, consilier la Cabinetul Parlamentar al senatorului Costel Șoptică.

Conducerea PNL Botoșani consideră că plecarea lui Radu Judele nu este o mare pierdere pentru partid pentru că în ultima vreme acesta a avut o activitate politică mult sub așteptări.

„Am avut acum ceva timp o discuție cu dumnealui. I-am cerut mai multă implicare, fiind știut faptul că lipsea des de la ședințele Consiliului Județean, iar ca factor politic era aproape dispărut”, a precizat președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică.

Exit mobile version