Senatorul PNL Botosani, Costel Soptica, sprijina relansarea producatorilor romani de carne de porc

Costel Soptica - senator PNL

Senatul Romaniei a adoptat cu o larga majoritate o initiativa legislativa extrem de importanta pentru producatorii romani, respectiv Programul „Carne de porc din fermele romanesti”, a anuntat senatorul liberal de Botosani Costel Soptica, intr-un comunicat de presa remis marti.

Propunerea legislativa va da posibilitatea fermierilor autohtoni de a beneficia de un ajutor concret pentru cresterea porcinelor, in valoare de 25 de euro pe cap de animal. Aceasta schema de ajutor de stat se va acorda in scopul depasirii dificultatilor din sector, pentru dezvoltarea activitatii de crestere a porcinelor, precum si al mentinerii nivelului de productie cel putin la nivelul actual.

In interventia sa din plenul Senatului, senatorul Costel Soptica a remarcat ca Programul „Carne de porc din fermele romanesti” va contribui esential la relansarea activitatii producatorilor de porcine.

„Peste 60% din carnea de porc pe care o consumam in Romania este din import, ceea ce este o realitate ingrijoratoare. S-a calculat acest ajutor la 25 de euro pentru fiecare porc de minim 75 de kilograme livrat abatoarelor. S-a ajuns la concluzia ca se poate acorda de la cei care detin minim 600 de porci, respectiv ferme mici, pana la 100.000, cifra de la care se considera ca fermele pot functiona pe picioarele lor”, a apreciat parlamentarul liberal.

„Vorbim despre un sector vitregit, care a ramas in acest stadiu probabil si din cauza anilor multi in care am avut interzis, pe de o parte, exportul carnii de porc in carcasa, si pe de alta parte, al celui de animale vii. Schema de ajutor, asa cum a venit ea in prima faza, a suferit modificari, in sensul in care cei 446 de milioane de euro sunt prinsi in acest moment in lege, cei 86 de milioane pentru anul acesta sunt, de asemenea, prinsi in lege, dar foarte important este ca exista un amendament care prevede ca sumele care nu se vor cheltui in acest an vor fi reportate pentru anul viitor”, a argumentat in cadrul dezbaterilor pe marginea actului normativ senatorul PNL Costel Soptica.

Senatul este prima Camera sesizata pe acest proiect de lege, forul decizional fiind Camera Deputatilor. Programul „Carne de porc din fermele romanesti” va fi functional in perioada 2017 – 2020, avand alocata o suma totala de 446 de milioane de euro, din care 86 de milioane pentru acest an.

comunicat

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.