Home Politica Senatorul PNL Costel Soptica, despre declinul invatamantului romanesc

Senatorul PNL Costel Soptica, despre declinul invatamantului romanesc

Senatorul PNL Botosani, Costel Soptica, si-a exprimat ingrijorarea fata de regresul sistemului autohton de invatamant, adresandu-se, in acest sens, ministrului Educatiei Nationale, Pavel Nastase.

Potrivit unei interpelari parlamentare, liderul liberalilor botosaneni a cerut o pozitie oficiala din partea conducerii MEN, referitoare la sustenabilitatea vechiului sistem al concursurilor de admitere in licee.

„Sistemul de invaţamant romanesc traverseaza, inca din 1990 pana in prezent, o criza accentuata, realitate obiectiva recunoscuta si de catre cadrele didactice, dar certificata şi de rezultatele slabe obţinute in ultimii ani la examenele de bacalaureat şi la testele naţionale. Contestat de unii dascali, dar şi de elevi, invaţamantul romanesc promoveaza in prezent principii care nu schimba nici forma, dar nici fondul sistemului general al educaţiei naţionale. Reformele repetate si haotice au condus, printre altele, la initierea unor departamente care se ocupa doar de statistica. Multiplele schimbari din sistem au ignorat insa faptul ca educaţia, şcoala, asa cum s-ar exprima dascalii cu care noi am invaţat, trebuie facuta la clasa, continuata in familie, iar apoi in societate şi in instituţiile statului. In opinia majoritatii celor care slujesc sistemul nostru educaţional, supraincarcarea programelor şcolare, precum si balastul informaţional cu care Ministerul Educaţiei Nationale ii „bombardeaza” in continuare pe elevi, nu a condus nici la progresul dorit, dar nici la crearea unui invaţamant eficient şi de calitate”, a argumentat parlamentarul PNL in demersul sau oficial inaintat ministrului Educatiei Nationale.

In finalul interpelarii, Costel Soptica a solicitat din partea ministrului Pavel Nastase sa-i raspunda la cateva intrebari, dupa cum urmeaza: „1. Considerati ca revenirea la concursurile de admitere ar fi o solutie necesara, pentru ca ierarhizarea elevilor sa fie una corecta si sa duca la obtinerea unor performante scolare sporite?; 2. Avand in vedere lipsa unui mediu concurential la admiterea in licee, cum credeti ca absolventii isi vor gasi ulterior un loc pe piata muncii, unde orice post se obtine prin concurs? „.

„Sunt in asentimentul dascalilor botosaneni, si din toata tara, ca rezultatele obtinute de catre copii la tezele cu subiect unic sunt indoielnice, deoarece ele provoaca neincredere in sistemul de ierarhizare al elevilor. Specialistii si cadrele didactice sustin ca ar trebui ca ministerul de resort sa analizeze renuntarea la acest sistem si sa stabileasca in mod real obiectivele si competentele pe care elevii trebuie sa si le insuseasca la sfarsitul unui ciclu de invatamant. De asemenea, trebuie sa verificam daca ceea ce produce invatamantul romanesc in prezent face fata cererii de forta de munca existente”, a concluzionat senatorul Costel Soptica.

comunicat

Exit mobile version