Senatorul PNL Costel Soptica i-a solicitat ministrului Culturii fonduri pentru repararea Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni-Botosani

Senatorul PNL Costel Soptica s-a adresat oficial ministrului Culturii si Identitatii Nationale, Ioan Vulpescu, caruia i-a sesizat starea de degradare a Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni-Botosani, si i-a cerut masuri urgente pentru remedierea situatiei.

„Va supun atenţiei situaţia extrem de precara a Casei Memoriale „George Enescu” din localitatea Liveni, judeţul Botosani, aflata intr-un iminent pericol de distrugere. In fapt, o serie de bunuri de patrimoniu din incinta acestui asezamant cultural din satul in care s-a nascut marele nostru compozitor sunt in faza de degradare, din cauza infiltratiilor de apa generate de uzura avansata a acoperisului imobilului respectiv”, a aratat parlamentarul botosanean, in interpelarea trimisa conducerii Ministerului Culturii.

In finalul documentului oficial, senatorul liberal i-a cerut ministrului Vulpescu sa analizeze starea ingrata in care se afla Casa Memoriala „George Enescu” din Liveni, declarata monument istoric. De asemenea, liderul PNL Botosani a solicitat ministrului Culturii sa raspunda la cateva intrebari: „1. In ce mod se implica Ministerul Culturii in salvarea de la disparitie a acestei cladiri cu o valoare inestimabila pentru cultura si identitatea nationala?; 2. Care este suma necesara repararii si salvarii imobilului-monument istoric din Liveni si cand veti aloca fondurile pentru aceasta investitie? „.

„Oficialii Muzeului Judetean de Istorie Botosani sustin ca, in cazul in care nu se vor aloca fonduri pentru reparatii, exista mari sanse ca intregul patrimoniu din casa in care s-a nascut George Enescu sa fie compromis, odata cu degradarea accentuata a cladirii. Prin urmare, astept raspunsul ministrului Culturii, mai ales ca grija pentru aceste monumente istorice, cum este si casa memoriala din Liveni, constituie implicit un act de protejare si conservare a identitatii noastre nationale”, a conchis senatorul Costel Soptica.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.