Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, aflat într-o vizită în comuna Dimăcheni, a avut ocazia de a descoperi că în satul Mateieni locuitorii de acolo circulă pe un pod vechi și degradat, care le pune în pericol viața
Fiind singurul pod de pe drumul comunal 69A care face legătura cu restul comunei, există riscul ca să se prăbușească din cauza lipsei de intervenții și a neglijenței autorităților
„Nu, nu sunt în Congo, într-un loc uitat de lume. Sunt chiar aici, în Botoșani. Acest pod chiar există! Am primit multe mesaje de la voi în care îmi semnalați existența unui pod din satul Mateieni care chiar stă să se prăbușească cu locuitorii care sunt nevoiți să îl traverseze zi de zi, dacă vor să iasă din sat. A trebuit să văd cu ochii mei și… iată! Așa arată un județ „dezvoltat”, dragi botoșăneni. Clujul, Oradea și Sibiul sunt pistol cu apă, în concepția unora învățați cu tăiatul de panglici.
Discutăm a doua zi mai pe larg și vorbim și despre soluții, ceea ce unii se pare că au fost prea ocupați, ca să nu zic altfel, să propună”, a mai spus președintele Valeriu Iftime.
continuamschimbarea #ValeriuIftime
https://www.facebook.com/share/p/15VkzcpxCW
CMF 11240002