De la Revolutie incoace, judetul Botosani a fost condus in cea mai mare parte a timpului de social-democrati si am ajuns unde suntem astazi: pe ultimul loc lin tara la toate lucrurile bune, a aratat liberalul Gheorghe Sorescu, vicepresedintele organizatiei judetene a PNL.
La intalnirea cu delegatii liberalilor din tot judetul si cu liderii centrali Gorghiu si Blaga, vicepresedintele PNL Botosani a aratat ca soarta judetului nu mai trebuie lasata pe seama social-democratilor, care au dovedit ca nu sunt in stare nici sa continue si sa finalizeze proiectele incepute de altii.
„Nu vedeti de cata minciuna si manipulare grosolana dau dovada colegii nostri social-democrati? Nu au facut nimic. Daca faci o analiza obiectiva singura concluzie este ca ei nu sunt in stare nici sa termine ce au inceput altii”, a subliniat Gheorghe Sorescu, care este si presedintele interimar al Consiliului Judetean si care sustine ca la nivel de judet abia in ultimii ani a inceput sa se contureze o viziune de dezvoltare locala.
Liberalul de la conducerea CJ a mai tinut sa isi atentioneze colegii care ar mai arata nehotarare in privinta taberei politice si care ar mai tanji dupa functii.
„Vreau sa ne uitam cu atentie unii la altii si sa fim impacati ca astazi nu impartim functii”, a mai spus Sorescu.
Vicepresedintele organizatiei judetene a PNL a transmis mesajul clar : „e momentul sa inceteze orice disputa interna”.
„Daca cineva mai negociaza si cu alt partid il invit sa plece acum. Nimeni nu are dreptul sa isi bata joc de munca noastra, trebuie sa dam dovada de respect si corectitudine in relatile dintre noi, sa recunoastem competentele fiecaruia dintre noi”, a subliniat Sorescu.
ma oliaca mai esti si astia ne pun botnite ca sa nu mai mancam.impozitul pe saracie l-a pus al secretar de stat de la finabte. el bietu, face evaziune la greu si impoziteaza pe cei care nu incaseaza nici un leu. D-l Bleaga cap de rinocer,sa spuna cat a furat el cand a fost vames la arad si apoi seful vamesilor adica hot sef la hotii vamesi.