Home Politica SURPRIZE! SURPRIZE… de la LIBERALI! Au decis LISTA CANDIDATILOR pentru alegerile parlamentare...

SURPRIZE! SURPRIZE… de la LIBERALI! Au decis LISTA CANDIDATILOR pentru alegerile parlamentare (FOTO&VIDEO)

Sambata, 1 octombrie, a fost o zi care va ramane mult timp in memoria liberalilor si care va influenta activitatea PNL pentru perioada imediat urmatoare, culminand cu alegerile parlamentare.

Prima surpriza a venit din partea Organizatiei Judeteane a PNL Botosani care a organizat Consiliul de Coordonare Judetean pentru votarea listei cu candidati pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Surpriza a venit dupa-amiaza, cand s-a anuntat rezultatul final in urma votului din CCJ. Mirela Sauca i-a „batut” trei parlamentari, senatorul Viorel Grigoras, deputatii Verginel Gireada si Corneliu Popescu, plus pe primarul de la Dingeni, Catalin Rotundu.
 
 
A doua surpriza a venit de la conducerea centrala a PNL, care a hotarat ca la conducerea partidului sa fie doar Alina Gorghiu, iar europarlamentarul Daniel Buda este imputernicit sa semneze listele cu candidati pentru alegerile parlamentare. Deci, acum, PNL are presedinte unic, pe Alina Gorghiu, si un sef de campanie pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, pe Gheorghe Falca. Prin aceste miscari in partid, liberalii declara ca fuziunea dintre PNL si PDL s-a finalizat, iar acum exista doar un partid mare si puternic.
 
 
Intruniti in Consiliul de Coordonare Judetean, membrii PNL Botosani au votat sambata, 1 octombrie, lista candidatilor care in iarna vor intra in cursa pentru alegerile parlamentare. Din cei 496 de liberali – delegati ai organizatiilor din fiecare localitate a judetului, care au fost convocati pentru vot, au fost prezenti 473 dintre ei.
 
 
Desemnarea candidatilor s-a facut statutar, prin votul direct al liberalilor prezenti, lucru apreciat ca pozitiv atat de cei inscrisi in cursa interna, cat si de simplii membri de partid. Inainte de a se trece la procedura de vot, cei 14 candidati si-au prezentat succinct activitatea politica si si-au motivat dorinta de a candida pentru un loc in Parlament.
 
Inregistrarea video cu speech-urile celor 14 candidati le puteti viziona in materialul de mai jos.
 

In urma numararii voturilor, ierarhia stabilita este urmatoarea:
 
1. Soptica Costel – 251 voturi
 
2. Achitei Vasile Cristian – 246 voturi
 
3. Roman Constantin Cristian – 235 voturi
 
4. Sauca Mariana Mirela – 160 voturi
 
5. Grigoras Viorel – 134 voturi
 
6. Gireada Dumitru Verginel – 133 voturi
 
7. Iacob-Strugaru Stelica – 130 voturi
 
8. Alecsandru Augustin Gabriel – 124 voturi
 
9. Lupascu Catalina Camelia – 114 voturi
 
10. Bursuc Constantin – 110 voturi
 
11. Popescu Corneliu – 71 voturi
 
12. Cozminschi Eduardt – 70 voturi
 
13. Maxim Maricel Corneliu – 60 voturi
 
14. Rotundu Catalin Gheorghe – 50 voturi
 
Candidatii de pe primele locuri vor avea dreptul sa opteze, in ordine, pentru Camera Deputatilor sau Senat.
 
 
„Va multumesc, dragi colegi, pentru incredere, ma simt onorata. Asa cum am spus si la intalnirea de astazi (sambata, 1 octombrie – n.red), eu va promit ca voi ramane aceeasi persoana pe care ati cunoscut-o: implicata, sincera, onesta, loiala si deschisa la dialog”, a declarat Mirela Sauca, la aflarea rezultatului votului.
 
 
Rezultatul de sambata a provocat si unele reactii asteptate din partea unora dintre liberali. Desi, se zvonea ca va pleca la ALDE pentru ca nu a mai prins un loc eligil pe lista cu candidati pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, deputatul Verginel Gireada a declarat ca se va retrage din lista si ca nu va sprijini in niciun fel candidatii in timpul campanie electorale. Cat despre plecarea sa, el a precizat ca nu pleaca la alt partid. Pleaca sau nu pleaca, este clar ca votantii din zona de influenta a lui Verginel Gireada se vor indrepta spre PSD. Este clar ca social-democratii vor veni cu „oferte” tentante pentru Primaria Mihai Eminescu, doar cu scopul de a obtine voturile.
 
 
Si despre senatorul Viorel Grigoras se zvonea ca va pleca din partid si se va indrepta spre ALDE. Cum organizatia judeteana a ALDE Botosani duce lipsa de oameni dornici sa candideze la alegerile parlamentare, pentru Viorel Grigoras este o varianta buna si care, teoretic, i-ar aduce un loc in Parlamentul Romaniei. Deocamadata, senatorul Viorel Grigoras nu a declarat nimic in mod oficial.
 
 
Aflat pe locul 10, cu doar 110 de voturi, Constantin Bursuc a vorbit cu mai multi membri liberali, carora le-a spus ca, daca nu prinde un loc eligibil pe lista cu candidati pentru elegerile parlamentare, va pleca din PNL. Nu se stie exact ce partid va alege, dar, deocamdata, plecarea lui ramane doar la nivel declarativ in mod neoficial.
 
 
In schimb, au fost si candidati care au stiut sa piarda. Si-a recunoscut infrangerea si si-a declarat sprijinul pentru colegii liberali de pe locurile eligibile in campania electorala din aceasta toamna. Este vorba de consilierul Maricel Maxim.
 
 
„Urmare a votului de ieri (sambata – n. red.) din organizatia judeteana a Partidului National Liberal va asigur de maxima mea loialitate, voi ramane acelasi om liberal implicat in viata politica si ma voi implica, atat cat pot in aceasta campanie, pentru ca trebuie sa ajungem la guvernare si trebuie sa inlaturam pe cat posibil «ciuma rosie» din viata noastra si din Parlamentul Romaniei! Dupa parerea mea, ieri (sambata – n. red.) am reusit sa aratam tuturor ca suntem un partid viu si ca putem fi un exemplu pe scena politica, atat cea locala, cat si cea nationala. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut in aceasta campanie si va asigur pe toti liberalii de intreaga mea credinta in valorile si principiile liberale pe care le promovam impreuna”, a declarat consilierul local Maricel Maxim.
 
 
Modalitatea de alegere a candidatilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie este una in premiera pentru partidele politice din Romania. S-a luat ca model cel american prin care oricare membru PNL poate sa se inscrie pe lista cu candidati, dupa care fiecare isi face o campanie electorala interna pentru a obtine cat mai multe voturi de la delegati. La urna de vot, cat si la numararea voturilor au fost prezenti cate un reprezentant al candidatului inscris pe liste. Cu toate acestea, inca exista voci in partid care acuza ca lista s-a votat dupa „dorinta unora” din conducerea partidului.
 
 
A doua zi, s-a decis la care din camerele Parlamentului vor fi trecuti pe lista candidatii din premele locuri. Astfel, pentru Senat din partea PNL Botosani: 1. Costel Soptica, 2. Viorel Grigoras, 3. Catalina Lupascu, iar pentru Camera Deputatilor: 1. Cristian Achitei, 2. Cristian Roman, 3. Mirela Sauca, 4. Verginel Gireada, 5. Stelica Strugaru. Lista ramane deschisa oricaror modificari ulterioare, pana ajunge la Bucuresti.
 
Lista votata in cadrul Consiliului de Coordonare Judetean va fi trimisa la Bucuresti, unde Biroul Permanent National va da verdictul final.
 
 
 
 

Exit mobile version