Cel putin o data pe an, se intalnesc, cauta pe rafturile bibliotecilor de acasa carti pe care ei si copiii lor le-au citit, le strang si le fac pachete pentru ca alte sute de copii sa descopere lumina literelor, bucuria povestilor nemuritoare.
Ca aproape in fiecare an, tinerii liberali botosaneni si-au dat din nou intalnire pentru a dona carti.
Sambata dimineata, fiecare a adus cate un brat de carti dintre cele citite de ei, pentru a le oferi copiilor dintr-o comuna din judet. De data aceasta, au ales biblioteca scolii din comuna Rachiti, greu incercata in urma cu aproape doi ani din cauza incendiului puternic care a distrus-o aproape in totalitate. Intre timp, scoala a fost refacuta, insa atunci, in urma incendiului, au ars peste 4000 de carti, biblioteca ramanand practic pustie.
A fost unul dintre motivele pentru care de data aceasta tinerii liberalii si-au indreptat atentia catre copiii din comuna Rachiti, catre a reface stocul de carte necesar bibliotecii de la scoala lor.
“Sistemul de invatamant romanesc trebuie reformat din radacini, insa o schimbare majora este un risc politic de mare amploare. De aceea, sunt de parere ca ideea de schimbare a invatamantului romanesc poate fi aplicata doar in pasi mici. Unul dintre pasii la care ma refer vizeaza invatamantul rural. De aceea, noi, Tineretul National Liberal Botosani, am tinut sa realizam aceasta actiune caritabila – donare de carti, bibliotecii din incinta scolii comuna Rachiti, venind astfel, in ajutorul scolarilor, a tinerei generatii”, a spus Magda Roman, secretar general TNL Botosani.
“E putin, probabil, ce am facut noi, astazi, pentru biblioteca scolii din comuna Rachiti, in comparatie cu miile de carti pierdute, care trebuie recuperate pentru copiii de aici. Mai ales in mediul rural sunt copii care nu au bani atat de multi incat sa-si cumpere saptamanal sau macar lunar o carte, tocmai de aceea bibliotecile scolilor la care ei invata sunt vitale pentru cultura si educatia lor pe mai departe. Foarte multi copii cu rezultate remarcabile la invatatura, cu reusite mari la olimpiade si concursuri nationale, provin din satele noastre, drept urmare, este de datoria noastra sa-i ajutam, sa-i sustinem cum si cat putem pentru a face performanta”, a spus Ioana Matfeev, vicepresedinte TNL