Home Politica Tinerii voteaza Klaus Iohannis la alegerile din 16 noiembrie

Tinerii voteaza Klaus Iohannis la alegerile din 16 noiembrie

Demnitate, patriotism, corectitudine, respect, familie, libertate, seriozitate, dreptate, echitate integritate, constructie – sunt o parte din valorile in care cred tinerii din PNL Botosani si datorita carora vor vota, duminica, 16 noiembrie, cu Klaus Iohannis, ca viitor presedinte al tarii.

Tinerii liberali au organizat, la finele saptamanii, o actiune politica prin care au dorit sa atraga atentia asupra calitatilor pe care le are candidatul de Dreapta, Klaus Iohannis, ramas in cursa pentru Cotroceni, incomparabile cu cele ale candidatului de stanga.

Tinerii sunt convinsi ca Romania are nevoie acum, mai mult ca oricand, de un presedinte de dreapta, de un presedinte care sa garanteze pentru independenta justitiei, care sa ofere perspective tinerilor pentru a-si construi viitorul in tara lor si nu printre straini.

“Am vazut la televizor cum in tara mii de romani au iesit  in strada pentru a cere demisia ministrului de externe PSD, Titus Corlatean,  din cauza modului defectuos in care a organizat alegerile in afara tarii, din cauza caruia romanii nostri care muncesc in strainatate nu au putut vota. Am dorit sa atragem si noi atentia tinerilor, familiilor lor asupra necesitatii, acum mai mult ca oricand, a unui presedinte de dreapta, a unui
presedinte care inlocuieste pomenile electorale pe care le platim inmiit cu zeci de taxe si impozite, cu un presedinte care pune accent pe investitii, pe locuri de munca, pe dezvoltare. Klaus Iohannis a demonstrat la Sibiu ca se poate si sunt convins ca o va face si pentru Romania”
, a declarat Adrian Poclid, co-presedintele Organizatiei Judetene PNL Botosani.

In cadrul aceleasi actiunii, tinerii din PNL Botosani au atras atentia asupra obiectivelor pe care si le va asuma odata ce va deveni presedinte Klaus Iohannis, iar doua dintre ele au intrunit si cele mai multe aprecieri din partea celor care au luat parte la actiunea organizata pentru Klaus Iohannis, respectiv mai multe locuri de munca si modernizarea institutiilor statului.

“Romania de azi are nevoie de tineri pentru a merge inainte, de oameni de calitate care sa lucreze pentru tineri, are nevoie de o noua mentalitate. S-a demonstrat si in primul tur al alegerilor, tinerii au fost cei care l-au votat masiv pe Klaus Iohannis pentru ca ne-am saturat sa asteptam, sa ni se promita doar. PSD la conducerea tarii inseamna partid unic si stim de la parintii nostri cum se traia inainte de 1989, cum se promiteau majorari de alocatii, de pensii si de salarii doar cand trebuia reales seful statului la congresele de atunci. La fel se intampla si acum cu Victor Ponta, premier si candidat pentru Cotroceni, fapt pentru care ii indemn pe toti tinerii sa iasa la vot sa voteze Klaus Iohannis, presedintele care va reda demnitatea Romaniei printr-o noua mentalitate, printr-o noua atitudine fata de clasa politica”, a declarant Sorin Cornila, co-presedinte al Organizatiei Municipale PNL.

Exit mobile version