Unul dintre copresedintii PNL si-a dat demisia vineri, motivand ca alegerea sa este un raspuns la actiunile din strada ale tinerilor, „de trezire si exprimare a constiintei nationale”, prin care se cere primenirea clasei politice.
„In aceste momente de trezire si exprimare a constiintei nationale este important sa intelegem ca politica reprezinta apararea si promovarea intereselor cetatenilor care ne-au acordat increderea.
Forta unui politician consta in capacitatea de a intelege nevoile cetatenilor si importanta implicarii lor in procesul decizional.
Ca politician si fost om de afaceri constientizez si rezonez cu necesitatea producerii unei schimbari substantiale in randul actualei clase politice. Aceasta schimbare a venit si o imbratisez !
Și eu, precum voi, vreau o noua clasa politica !
In lumina celor prezentate, onoarea imi dicteaza sa imi depun mandatul de copresedinte al PNL Botosani in fata conducerii centrale. Prin gestul meu doresc sa sprijin primenirea clasei politice si promovarea tinerilor”, a scris copresedintele PNL Botosani, inginer Viorel Grigoras, intr-un comunicat.