Home Politica UNPR i-a facut surpriza PSD-ului. Si-a stabilit la PRIMARIA Botosani din tabara...

UNPR i-a facut surpriza PSD-ului. Si-a stabilit la PRIMARIA Botosani din tabara social-democrata

Ovidiu Portariuc va avea inca un adversar in cursa electorala pentru Primaria Botosani. Surpriza vine din faptul ca „se va bate” pentru primarie cu o persoana care l-a sustinut in campania trecuta, care  face parte din grupul de consilieri municipali PSD.

Tereza Nica ii va fi adversar sefului de partid social democrat in campania pentru „locale”, care bate la usa. Decizia i-a cam lasat fara cuvinte pe colegii de partid, care au aflat ieri ca Nica va candida pentru primarie din partea UNPR. Asta in conditiile in care este si consilier municipal, si consilier la cabinetul parlamentarului social democrat Mihai Balta.
 
Declaratia Terezei Nica vine insa sa lamureasca anumite lucruri. Aceasta spune ca de ceva vreme nu se mai regasea in acest partid. Ceva s-a rupt acolo. 
 
„Nu cred ca exista un motiv, dar pot sa va spun ca in ultimul timp nu ma mai regaseam in PSD. Nu ma regaseam pur si simplu. Sunt o femeie activa, imi place sa fac actiuni. La PSD, cand am facut actiuni, am avut o echipa frumoasa. Insa acea echipa nu era multumita de ceea ce se intampla in PSD. Iar eu am preferat sa-mi urmez calea si sa-mi gasesc o alta familie”, a declarat Tereza Nica.
 
Despre colaborarea cu Portariuc, afirma: „Nu stiu daca a existat o colaborare. A fost una inexistenta”
 
Oricum, Tereza Nica sustine ca ar fi candidat si ca independent la Primaria Botosani, explicand si motivele:  
 
„Am considerat ca sunt un bun organizator, un bun gospodar si pot sa candidez la Primaria Municipiului Botosani. Si, in general, femeile daca stiu si pot, merg pana la capat”.
 
De altfel, consilierul municipal a cantarit bine pasul facut. 
 
„Am facut si planul si strategia. Am totul pregatit. Pentru ca eu oricum aveam de gand sa candidez la Primaria Municipiului Botosani ca independent. Insa a venit oferta din partea UNPR, asa ca voi merge cu ei „, sustine candidata la primarie din partea UNPR.
 
Despre alianta electorala dintre UNPR si PSD, Tereza Nica precizeaza :
 
„Ëxista un protocol, insa, in acelasi timp s-a dat si mana libera. In orasele unde isi doresc si au candidati, unde doresc sa candideze singuri, nu este nicio problema. Asa este alianta intre PSD si ALDE, iar cei din urma, din cate stiu eu, au candidat propriu. „
 
Tereza Nica, desi este consilier local al PSD si a facut pasul spre un alt partid, nu va pierde mandatul din Consiliul Municipal. Timpul e prea scurt pana la alegeri pentru a se mai parcurge etapele inlocuirii sale in CL Botosani.
 

Exit mobile version