15 mai – Ziua Internationala a Familiei

Aceasta zi a fost marcata, ca in fiecare an, intr-un cadru festiv de catre Sindicatul Judetean al Pensionarilor Botosani. Pensionarii au avut si invitati.

Pentru una dintre invitate a devenit obisnuinta sa le fie alaturi pensionarelor cu astfel de prilejuri.    
 
„Noi, Sindicatul Judetean al Pensionarilor, suntem o mare familie inca din anul 1990. De la constituire si pana astazi ne preocupa problematica sociala a pensionarilor si a persoanelor varstnice din organizatia noastra. Pe cat posibil, dorim sa le cream pensionarilor si persoanelor varstnice actiuni unde sa fie antrenati si sa se simta ca in familie. Astazi, la fel ca in ultimii 3 ani, sarbatorim aceasta zi alaturi de consilierul local Tereza Nica” – presedinta Sindicatului Judetean al Pensionarilor, Maria Paraschiv.
 
“Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana. Dorinta membrilor de a-si indeplini in mod complet rolurile in cadrul familiei, duce la o viata echilibrata  si armonioasa. Respectul, increderea si iubirea intre sot si sotie, parinti si copii, duc la armonia familiala. Familia ofera stabilitate, confort si siguranta, ea nu se castiga, se construieste. In familie suntem iubiti neconditionat, ne sunt iertate greselile, primind cele mai bune sfaturi. Familia ne ajuta fara sa vrea ceva inapoi decat dragoste. Iubiti-va si pretuiti-va familia!”  – Tereza Nica, consilier local si singura femeie candidat la functia de primar al municipiului Botosani care, de trei ani, sarbatoreste alaturi de Sindicatul Judetean al Pensionarilor evenimente ca cel din 15 mai, dedicat familiei. 
 
Alaturi de pensionari au fost in acest an, de ziua familiei, si  Romulus Eram si Gica Sandu. 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.