1 din 10 copii se nasc prematur. Mulți dintre ei sunt adevărate miracole. Dacă ar fi să cunoaștem lungul drum de la naștere până la externare al unui prematur, s-ar putea scrie romane.
Mulți dintre ei sunt așa mici că nu respiră la naștere. Uneori prima respirație este dată de aparatul de ventilație, prima bătaie a inimii este dată de metodele de reanimare și apoi ajung în terapie intensivă neonatală unde dacă pătrunzi inițial zici că este o altă lume, o lume care nu credeai că există.
Peste tot sunt incubatoare și dacă te apropii de ele ai să vezi fiinţe mici, mici de tot cum nu credeai că există.
Într-unul este un băiețel, el are 1.100 de grame și doar 38 cm. El are degete mici, inimioara mică, dar are nişte plămâni de uriaș, care au reușit să supravieţuiască 20 de zile de intubație și acum poate să respire singur, ceea ce este o victorie imensă.
Alături este o fetiță, ea are 1.400 de grame. Mămica ei a mai pierdut 2 bebeluși născuți mici, atât de mici că nu au avut puterea să lupte și presiunea este imensă pentru un copil așa de mic. Ea a respirat singură de la început, dar a doua zi a obosit și am crezut că am pierdut-o. A făcut un stop cardiac care a oprit inima ei micuță, din fericire a răspuns la manevrele de reanimare și acum, deși un aparat respiră pentru ea, luptă și ea.
Dacă ar fi să ne perindăm printre toate incubatoarele fiecare ar spune povestea unui mic luptător sau luptătoare.
Apoi sunt mamele, firave lângă incubatoarele uriașe, sperând la un miracol. Ele devin adevărate specialiste în neonatologie, învață despre gavaj, intubare, Cpap, crize de apnee, priming, retinopatie, hemoragie intraventriculară. Știu totul despre puiul lor și fiecare pas, iar fiecare gram câștigat este o victorie.
„Și lângă ele suntem noi, personalul medical. Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim și ne rugăm și plângem și murim un pic lângă fiecare. Și pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață și dacă peste ani ne întâlnim cu ei pe stradă trăim din nou orele, zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui, unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioară. Și câteodată nu mai putem, uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, şi a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe”, povesteşte Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.
Despre asta este astăzi, despre Ziua Internațională a Prematurului. Pentru că unul din 10 copii este prematur. Pentru că din cei 2.114 de copii născuți la Maternitatea Botoșani, în primele 10 luni ale lui 2020, 210 au fost prematuri.
Cel mai mic, un băiețel de numai 550 grame.
80% au avut detresă respiratorie necesitând metode de suport repirator de oxigen suplimentar la ventilație mecanică non-invazivă și invazivă.
Cea mai lungă perioadă de ventilație mecanică – 30 zile, alternând ventilație convențională și cu frecavență înaltă.
Și de aceea, pentru ca întreaga lume să cunoască, că oriunde în lume, un bebeluș mic luptă pentru viață, zeci de oameni s-au mobilizat să aprindă o luminiță în lupta cu viața comunitatea de mămici, Babywearing, Facefood Romania, Worktape Medical, Colectivul secției de Neonatologie care au donat pentru ca în data de 17 noiembrie la ora 17 fațada Secției de Obstretrică Ginecologie să fie luminată în violet, culoarea prematurităţii. Au mai fost luminate în violet, clădirea Colegiului Medicilor și Primăria Dorohoi.
De asemenea, un grup voluntar de mămici din Flămânzi au croșetat căciulițe și botoșei dorind să ajute aceste mici suflețele.
