A început Luna Plantării Arborilor

Debutul Lunii Plantării Arborilor este marcat luni, 15 martie, prin acțiuni de împăduriri derulate la nivelul mai multor direcții silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Luna Plantării Arborilor este organizată, în fiecare an, între 15 martie și 15 aprilie, în conformitate cu prevederile Codului Silvic, în această perioadă fiind realizate lucrări de împăduriri, acțiuni de popularizare și educare, iar administratorul pădurilor proprietatea publică a statului pune la dispoziția celor interesați puieții forestieri necesari acțiunilor de împăduriri și asigură sprijinul logistic pentru acțiunile voluntarilor.

În acest an, pe fondul pandemiei provocată de virusul SARS CoV-2, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a redus semnificativ acțiunile de împăduriri cu voluntari și cele de educație forestieră, acestea urmând a fi reluate când condițiile sanitare vor permite acest lucru.

Romsilva va planta în cursul campaniei de împăduriri de primăvară circa 20 milioane de puieți forestieri, regenerând natural 6.015 hectare fond forestier și împădurind alte 3.115 hectare, iar pe 1.439 hectare vor fi efectuate lucrări de completări și pe alte 132 de hectare, în care plantațiile au fost afectate de calamități, vor fi efectuate lucrări de refacere.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va regenera, în cursul anului 2021, pe durata campaniilor de împăduriri de primăvară și toamnă, 12.670 hectare, din care 8.037 hectare prin regenerări naturale și 4.633 hectare prin lucrări de împăduriri.

Lucrările de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului din acest an vor fi făcute în urma unei investiții de 199,2 milioane lei.

În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 75.401 hectare fond forestier de stat, 48.163 hectare prin regenerări naturale și 27.238 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantați în acest interval 151,66 milioane puieți forestieri, cu o investiție totală de 665,6 milioane de lei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.