A murit actorul si omul politic Stefan Radof

stefan radof

Stefan Radof, internat la Spitalul Floreasca din Capitala, a decedat miercuri dimineata, la varsta de 77 de ani. Radof, care la inceputul anilor ’90 a fost si senator, avea mai multe suferinte cronice.

Stefan Radof s-a nascut pe 1 decembrie 1934, in comuna ilfoveana Buftea. Dupa ce a lucrat la Alimentara 23 August din halele Obor, ca manipulator de marfuri, el a fost admis, in 1960, la Institutul de Teatru – dupa a doua incercare. Admiterea lui nu s-a realizat usor, intrucat, cu sapte ani inainte de acest moment, fusese arestat de Securitate si condamnat de Tribunalul Militar 2 la cinci ani munca silnica. Acuzatia: uneltire impotriva oranduirii de stat.
A fost un moment dificil pentru familia Radof, intrucat tatal sau fusese arestat in 1952, tot de Securitate, si ispasea o pedeapsa de cinci ani, la Canal.
A fost amnistiat dupa ce familia a facut recurs, acceptat in cele din urma, pe baza Conventiei de la Geneva, din mai 1955.
In anul 1958 a fost acceptat la Institutul de Teatru, dar, dupa numai trei saptamani, conducerea institutiei i-a descoperit dosarul, iar tanarul Radof a fost exmatriculat. A trebuit sa astepte inca doi ani, pana cand maestrul Radu Beligan, profesorul care-l remarcase si cu care daduse examen in 1958, a garantat pentru el. In ajutor i-a venit atunci si rectorul facultatii, Costache Antoniu, a carui clasa a absolvit-o in 1964.
Avea deja 30 de ani, o varsta pana la care, alti colegi de-ai sai isi facusera deja un nume in teatrul romanesc. Dupa absolvire, a ajuns actor la Piatra Neamt, unde a stat numai un an, pentru ca a reusit la concursul organizat de teatrul Nottara din Bucuresti.
Dupa Revolutie, in perioada 1993-1995, Stefan Radof a moderat emisiunea „De la egal la egal… Amical!”, de pe TVR 1.
Actorul a cochetat si cu politica. In anul 1992 a fost ales senator pe listele Conventiei Democrate Romane. Dupa numai patru ani de politica, actorul Stefan Radof renunta si se dedica in exclusivitate teatrului si poeziei.
Pe 6 decembrie 2004, presedintele Romaniei Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler, „in semn de apreciere pentru indelungata și fructuoasa activitate artistica, pentru daruirea și talentul puse in slujba artei spectacolului și a teatrului romanesc”.
Actorul fusese internat la Spitalul Floreasca marti seara.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.