ACCIDENT CUMPLIT! AMBULANTA lovita de TIR, SOFERUL “salvarii“, MORT

Joi seara, putin dupa ora 20.00, un cumplit accident avea sa indolieze o familie si un serviciu care salveaza vieti. Trimisa intr-o cursa pentru un copil dializat, masina salvarii a ramas fara sofer, barbatul de la volanul ambulantei decedand in urma impactului dintre masina pe care o conducea si un TIR care a patruns fara sa respecte regulile circulatiei in una dintre cele mai periculoase intersectii din municipiul Botosani.

In ambulanta se mai aflau trei persoane. Erau: asistenta de la Serviciul Judetean de Ambulanta, copilul cu insuficienta renala si mama acestuia. Toti trei au ajuns la spital, dar, din fericire, vietile nu le sunt puse in pericol de traumatismele suferite. 
 
Accidentul groaznic s-a produs in intersectia strazii Petru Rares cu Bulevardul Mihai Eminescu.
 
Ambulanta se deplasa dinspre Colegiul National A.T. Laurian catre Iasi, cu sirenele si girofarele aprinse. Copilul care urma sedinte de dializa, urma sa fie internat intr-un spital iesean pentru tratament. 
 
In intersectia strazii Petru Rares cu Bulevardul Mihai Eminescu, TIR-ul, cu numar de Suceava, a intrat in plin in ambulanta. Masina de mare tonaj circula dinspre Calea Nationala catre Bulevard, pe strada Petru Rares. In intersectie a intrat fara sa se asigure. 
 
Impactul violent a proiectat masina salvarii intr-un stalp. Soferul si inca doua persoane au ramas incarcerate.
 
Barbatul de la volanul ambulantei avea 57 de ani. Cadrele medicale venite sa acorde primul ajutor, nu l-au mai putut salva. Barbatul, Constantin Branzila, a intrat in stop cardio-respirator.
 
“Soferul era angajat vechi la noi, la Ambulanta. Din pacate nu a avut nicio sansa din cauza TIR-ului care a intrat in ei, desi Ambulanta era in misiune cu sirenele si girofarele aprinse. Deci indeplinea toate conditiile care se impun intr-o misiune. Asistenta, s-ar parea la prima evaluare, ca nu este in stare grava. Mama si copilul sunt in afara oricarui pericol”, declara, dupa accident, medicul Mihai Murariu, de la Serviciului Judetean de Ambulanta, potrivit stirileprotv.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.