ACCIDENT CUMPLIT! Copil calcat de camion in curtea casei

Un copil de cinci ani se zbate intre viata si moarte pe un pat de spital dupa un accident cumplit care a avut loc chiar in curtea casei familiei copilului.

Baietelul ar fi ajuns sub o roata din spate a camionului care dadea inapoi pentru a iesi din curte. In timpul acestei manevre pe care o efectua soferul, copilul ar fi fost scapat din brate de mama lui, insarcinata.
 
Roata masinii i-a lasat copilului rani cumplite la cap. Baietelul a fost transportat de urgenta la spital de catre un echipaj al ambulantei. Era in coma si prezenta un traumatism cranio-cerebral acut deschis. A fost transportat initial la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Mavromati, unde a fost intubat. La scurt timp, tinandu-se cont de gravitatea cazului, cadrele medicale au luat decizia trimiterii pacientului la Clinica de Neurochirurgie din Iasi.
 
Cadrele medicale nu se pronunta asupra sanselor de supravietuire ale baietelului, fiind rezervate in aceasta privinta. 
 
Accidentul s-a produs in comuna Vorniceni, localitatea Dealul Crucii. Politistii au deschis o ancheta ce urmeaza sa desluseasca in ce conditii a fost posibila producerea acestui grav accident.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.