ACCIDENT infiorator in CURBA MORTII

O curba de  pe DN17, din comuna Vama, a mai inghitit trei vieti. Trei persoane au murit in urma unui accident rutier ce a avut loc, joi, in acelasi loc in care in urma cu doi ani au murit patru oameni.

La administratorii drumului au ajuns solicitari de la Politia Rutiera pentru prevenirea accidentelor de circulatie la Vama, insa acestea au ramas fara ecou. Urmarea, alte vieti curmate in locul parca blestemat. In locul respectiv, soferii care nu au redus viteza au platit un greu tribut. 
 
Trei barbati, cu varste cuprinse intre 39 si 22 de ani, au murit in curba de pe DN17, in satul Prisaca Dornei, comuna Vama. Acestia plecasera cu cateva zile in urma spre Alba, de unde au cumparat cherestea, iar ieri se intorceau acasa, cu masina plina cu lemne. Nu se stie de ce au ales traseul din Suceava, ci doar ca soferul autotractorului a intrat cu viteza in curba de la Prisaca Dornei si s-a rasturnat. 
 
„Soferul nu a adaptat viteza intr-o curba la stanga si a intrat in balans, fiind incarcat cu material lemnos. A rupt un stalp de joasa tensiune, a rupt doua garduri apartinand unor case de pe laterala drumului si s-a rasturnat. In urma evenimentului rutier au decedat trei persoane”, a declarat Ionut Epureanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Suceava (IPJ). 
 
Barbatii  au avut un sfarsit cumplit. Au murit striviti sub greutatea materialului lemnos pe care-l transportau. Si-au dat ultima suflare in curtea locuintei cu numarul 10 din Prisaca Dornei, in locul unde, in urma cu doi ani, a avut loc o tragedie similara, soldata cu decesul a patru persoane. Asadar, sapte oameni au murit in aceeasi curte.
 
Cu doi ani in urma, un TIR plin cu lemne se deplasa pe directia Campulung Moldovenesc-Suceava.
 
Soferul a pierdut controlul volanului pentru ca nu a adaptat viteza in curba de la Prisaca Dornei. Nenorocirea a facut ca incarcatura sa cada si sa striveasca doua persoane care se aflau in curte, intr-un leagan. O tanara de 21 de ani si tatal ei au murit pe loc. O alta persoana, unchiul fetei, a scapat ca prin urechile acului. Barbatul se afla tot in curtea casei, a apucat sa vada la timp autotrenul si sa se salveze. 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.