ADOLESCENTII renunta la FACEBOOK! Vezi de ce!

Chiar daca folosesc in continuare Facebook, adolescentii nu mai intra pe reteaua de socializare la fel de mult ca in trecut.

Facebook a facut un anunt surprinzator in aceasta luna, anunt in care recunoaste oficial ca a inregistrat o scadere a numarului utilizatorilor zilnici, in special in randul adolescentilor.

Migratia graduala a adolescentilor catre aplicatiile de comunicare instantanee precum WhatsApp, Kakao Talk si WeChat ar putea face ca Facebook sa devina victima propriului succes.

Dar de ce renunta adolescentii la Facebook in favoarea altor aplicatii de comunicare instantanee precum WhatsApp, WeChat si Kakao Talk? Simplu. Parintii au inceput sa foloseasca tot mai mult aceasta retea de socializare, scrie The Guardian si citat de Mediafax.

Drumul catre cresterea pana la aproximativ 1,2 miliarde de utilizatori activi pe luna ai Facebook s-a intersectat si cu mamici, tatici, matusi si unchi care s-au alaturat retelei de socializare, acestia postand pe „peretele” copiilor citate inspirationale, imagini cu animale dragute si comentarii la fotografiile copiilor.

In acest context, nu este de mirare ca Facebook nu mai este un loc in care adolescentii sa-si actualizeze statusul de pe aceasta platforma fara niciun fel de inhibitii, ci un instrument de comunicare obligatoriu pe care utilizatorii tineri continua sa-l foloseasca pentru ca „toata lumea procedeaza astfel”.

Asadar, toate lucrurile amuzante se intampla acum in alta parte, mai exact pe telefoanele lor mobile.

Cand aplicatiile de comunicare instantanee precum WhatsApp au aparut in 2009, acestea au fost privite ca o amenintare de catre operatorii de telefonie mobila. Se estimeaza ca operatorii de telefonie mobila ar fi pierdut aproximativ 23 de miliarde de dolari din veniturile provenite din SMS-uri din cauza acestor aplicatii de comunicare, care permit ca utilizatorii sa trimita mesaje instantanee gratuite prin intermediul conexiunii de date a telefonului, care de cele mai multe ori este nelimitat.

WhatsApp – cea mai populara aplicatie de comunicare instantanee din Marea Britanie si folosita de jumatate dintre posesorii de iPhone-uri din aceasta tara, potrivit revistei Mobile Marketing – are peste 350 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Astfel, aceasta este cea mai mare aplicatie de mesagerie din lume privind utilizatorii, cu mai multi utilizatori activi chiar si fata de platforma Twitter, care numara 218 milioane.

Potrivit sursei citate, 90% din populatia Braziliei, 75% dintre rusi si jumatate dintre britanici folosesc aplicatii de comunicare instantanee.

Unul dintre motivele care explica partial aceasta migratie consta in cresterea treptata a numarului utilizatorilor de varsta a treia pe platforma Facebook. Un alt motiv este acela ca aplicatiile de mesagerie ofera conversatie privata cu prietenii din viata reala.

Astfel, in loc de „urmarirea pasiva” a activitatii oamenilor, aplicatiile de mesagerie promoveaza dialogul instantaneu cu diferite grupuri de prieteni. Astfel, 78% dintre adolescenti si tineri folosesc aplicatiile de comunicare instantanee pentru a stabili o intalnire, potrivit unui studiu realizat de Youth.

Aceste aplicatii de comunicare instantanee nu se mai axeaza doar pe mesagerie, ci sunt adevarate retele de socializare. Cel mai bun exemplu vine din Asia, fiind dat de platformele de comunicare KakaoTalk (Coreea de Sud), WeChat (China) si LINE (Japonia). Toate acestea au milioane de utilizatori, WeChat numarand peste 200 de milioane, platforma oferind atat jocuri, cat si posibilitatea de a distribui muzica.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.