Multe teste psihologice aplicate pentru a evalua tulburarile de dezvoltare la copii nu sunt validate stiintific, sunt vechi, traduse din engleza fara a respecta procedeele standard, neadaptate la particularitatile culturale ale populatiei romanesti si neetalonate pe esantioane reprezentative de copii romani.
Acesta este semnalul de alarma pe care il trage profesorul universitar Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.
Mai mult decat atat, doctorul in psihologie considera ca atunci cand un clinician aplica unui copil teste care circula pe internet, majoritatea avand o validitate indoielnica, exista un risc crescut ca diagnosticul dat copilului sa fie unul inexact sau chiar gresit.
“Diagnosticul dat tulburarilor de dezvoltare la copil este primul si cel mai important pas pe care il face un specialist. Daca acesta este pus ca urmare a nerespectarii procedeelor si instrumentelor validate stiintific, de actualitate, in concordanta cu procedeele de diagnostic din clinicile europene de profil si adaptate populatiei din tara noastra, atunci intreg procesul terapeutic pleaca de la o premisa gresita si este sortit esecului”, declara profesorul Geanina Cucu-Ciuhan.
De cealalta parte, profesorul afirma ca exista foarte multe cazuri in care parintii fac presiuni asupra psihologilor clinicieni pentru a fi dat un diagnostic cat mai rapid, iar ca urmare multi specialisti nu respecta toate etapele stiintifice care vor conduce la recuperarea copilului. Pe langa aceste cauze care pot afecta diagnosticarea corecta, mai exista si parinti care ezita sa apeleze la serviciile de evaluare psihologica, din varii motive, cu toate ca observa tulburarile de comportament ale copiilor.
“Am putea spune ca avem de-a face cu trei categorii de parinti. Prima categorie o reprezinta parintii activi, care observa ca fiul sau fiica lor intampina dificultati emotionale sau comportamentale si apeleaza din proprie initiativa la serviciile unui psiholog. Acesta este cazul fericit, parintii fiind si foarte motivati sa se implice in procesul terapeutic al copilului. O a doua categorie de parinti au tendinta de a subestima importanta etapei de diagnostic, probabil din dorinta de a incepe cat mai repede terapia. Din pacate se intampla uneori ca psihologul sa intre in acest joc, din care vor iesi pagubite toate cele trei entitati implicate: psihologul nu isi va face treaba cum trebuie, deci reputatia lui de specialist va avea de suferit, parintele va pierde timp si bani, iar copilul nu va fi diagnosticat corect, deci nu va putea beneficia de un program terapeutic potrivit. A treia categorie sunt parintii care nu apeleaza la timp la serviciile de evaluare psihologica atunci cand observa dificultati emotionale sau comportamentale la copiii lor. Motivele sunt diverse. Unul dintre ele este legat de mentalitate si de reprezentarea sociala fata de activitatea psihologului. Multi oameni traiesc sentimente de rusine atunci cand sunt sfatuiti sa apeleze la servicii psihologice, fiind preocupati mai mult de imaginea lor sociala decat de nevoile emotionale ale copiilor lor. Mai este si sentimentul de vinovatie, deoarece o mare parte a dificultatilor de natura psihologica ale copiilor isi au originea in relatiile disfunctionale din familie, iar parintii intuiesc acest lucru si manifesta tendinta de evitare a expunerii sau chiar de evitare a constientizarii propriilor dificultati emotionale”, declara prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.
O a treia dificultate pe care o subliniaza profesorul universitar, in relatia dintre parinte si psiholog, este tendinta frecventa de a-l prezenta pe copil ca fiind “pacientul identificat”.
Potrivit expertului, sunt foarte multi parinti care pun intreg procesul terapeutic al copilului pe seama psihologului si accepta cu greu sa se implice in programul de recuperare a copilului, care este mult mai complex decat vizitele la psiholog.
“Psihoterapia copilului se realizeaza in primul rand in cadrul familiei, iar acest proces cuprinde implicit expunerea problemelor de relationare din interiorul familiei, precum si constientizarea propriilor dificultati emotionale din partea parintilor. Daca parintele nu acorda o mare importanta continuarii procesului terapeutic a copilului si in afara cabinetului, atunci procesul va comporta cateva sincope, iar munca psihologului clinician va fi mult incetinita sau chiar subminata”, explica doctorul in psihologie.
