ALEXANDRU ARSINEL internat la terapie intensiva

alexandru arsinel

Cunoscutul actor de comedie, Alexandru Arsinel, a trecut printr-o grea incercare, fiind internat la terapie intensiva dupa ce a suferit o complicata interventie chirurgicala la Cluj.

Acesta a fost supus unui transplant renal, medicul care a coordonat echipa medicala in aceasta interventie fiind profesorul universitar doctor Mihai Lucan, seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal de la Cluj si seful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu”.

Este a doua interventie chirurgicala complicata pe care o sufera in ultimii doi ani actorul. Cu aproximativ un an in urma, acesta a fost operat de hernie de disc la Spitalul Bagdasar-Arseni.
 
Actorul in varsta de 74 de ani a declarat, vineri dimineata, ca multumeste din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan si, bineinteles, personal reputatului chirurg, omul caruia ii datoreaza viata.

Interventia chirurgicala a avut loc joi, 29 august.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.