AMENZI GRELE pregatite pentru cei care ARUNCA GUNOAIE pe fereastra apartamentului sau din masina

Persoanele care arunca gunoaie pe ferestrele apartamentelor sau din masini ar putea primi amenzi de mii de lei. Amenzi care sunt cuprinse intr-un proiect de act normativ adoptat luni de Senat.

Prevederile fac parte dintr-o propunere legislativa ce vizeaza modificarea Ordonantei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale. Aceasta a fost adoptata tacit de Senat, in sedinta de luni, in urma depasirii termenului in care senatorii trebuiau sa se pronunte, insa, pentru a se aplica, mai trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor.
 
Atat persoanele fizice, cat si cele juridice vor fi sanctionate, asa cum se arata in proiectul de lege, pentru aruncarea resturilor menajere, a obiectelor si a lichidelor pe ferestrele apartamentelor, precum si pentru aruncarea la intamplare a gunoaielor si a mucurilor de tigara din masini. In ambele cazuri, amenda aplicabila va fi cuprinsa intre 1.000 si 2.500 de lei.
 
Potrivit initiatorilor, viata la bloc a obisnuit anumiti cetateni cu ideea ca spatiile din fata si din spatele cladirilor de locuit sunt ale nimanui, astfel ca se pot arunca obiecte si resturi menajere fara a deranja pe cineva. De aceea, amenzile propuse trebuie legiferate, astfel incat oamenii sa nu mai faca mizerie in jurul blocurilor cu atata usurinta.
 
„Viata la bloc, la comun cu multi alti oameni cu apucaturi si tabieturi diferite a obisnuit pe unii sa-si imagineze ca spatiul din fata si spatele blocului sunt ale nimanui sau ale statului, un loc in care poti sa arunci ce nu-ti prisoseste in casa, fara a-l duce la locul de depozitare a gunoiului. Daca locuinta fiecarui cetatean incepe si se finalizeaza la usa, inseamna ca terenul si pomul din fata ferestrei sunt ale nimanui, asa ca nu are cine sa se supere daca sunt acoperite de obiecte, resturi menajere etc. Aruncatul pe fereastra apartamentelor a gunoaielor si din autovehicule poate deveni costisitor daca se legifereaza amenzile”, scrie in expunerea de motive a proiectului (pdf).
 

Membrii Comisiei senatoriale pentru Administratie Publica si Organizarea Teritoriului au considerat, in raportul asupra propunerii (pdf), ca documentul ar trebui respins, deoarece autoritatile locale sunt cele care ar trebui sa stabileasca aceste amenzi, astfel incat sa nu se aduca atingere principiului autonomiei locale. In acelasi timp, initiatorii sustin ca, desi consiliile locale trebuie sa ia masurile necesare pentru a preveni aruncarea gunoaielor, practica a aratat ca hotararile acestora nu produc efecte juridice.

 
„In alte tari, amenzile pentru aruncarea gunoiului in locuri nepermise sunt usturatoare si, cel mai important, se aplica, incat oamenii respecta legea mai mult de frica amenzilor, iar de aruncat gunoi pe ferestre si din autovehicule nici nu se mai pune problema”, este subliniat in expunerea de motive.
 
Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputatilor, care se va pronunta asupra acestuia in calitate de Camera decizionala.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.