Amintiri de vacanță și planuri pentru mai departe la Laurian

Muzica „fado”, gustul ineditului „Bacalhau à Brás”, vizitele  la mănăstiri, dezbaterile și o confruntare între Ștefan cel Mare și Goethe sunt câteva dintre frumoasele amintiri de vacanță ale unor elevi ai Colegiului Național „A.T. Laurian”.

Cu fotografii prezentate ca dovezi ale povestirilor lor, laurienii au făcut zilele trecute diseminarea în cadrul unui proiect ce s-a derulat și în timpul vacanței și care anunță noi aventuri în perioada ce urmează.

Din Portugalia, participanții la proiectul „Activate Creative and Critical Thinking-Read to Lead” povestesc entuziasmați că au fost cazați la familiile elevilor co-participanți, având astfel posibilitatea să-i cunoască pe portughezi la ei acasă. Primitoare și cu mesele încărcate de dimineața până seara târziu, gazdele au avut grijă ca românii să nu regrete nicio clipă din excursia didactică.

„Pentru că era ziua mea, familia la care am stat mi-a pregătit un tort ce era atât de gustos încât cred că am mâncat jumătate din el”, le-a povestit, amuzat, colegilor Eduard Ungureanu, cel care, de altfel, a fost un membru important al echipei de debate.

Tinerii noștri au făcut echipe cu alți elevi din țările partenere, Franța, Italia, Portugalia, Bulgaria și Germania, creând partide politice și pledând pentru programul lor de guvernare. Au fost apreciați pentru realul talent oratoric, un nivel impecabil de limbă engleză și pentru spontaneitatea necesară dezbaterii.

Tema mobilității din această vară a fost „Sistemul politic european”, celelalte teme din proiectul Erasmus+ fiind moștenirea culturală națională, învățarea, spiritul antreprenorial, calitatea vieții și schimbarea globală. Dezbaterile „politice” nu au fost singura misiune a participanților, aceștia trebuind totodată să prezinte și o figură istorică ce a contribuit la crearea identității naționale. Așa s-a făcut că Ștefan cel Mare, al cărui monolog a fost prezentat de unul dintre elevii Laurianului, s-a „confruntat” cu Johann Wolfgang von Goethe și, conform celor povestite de profesorul Diana Rusu, coordonatorul proiectului, laurienii au fost câștigători în mai toate activitățile, ceea ce înseamnă că moldoveanul Ștefan a fost mai tare decât universalul Goethe.

„Ne-a impresionat și faptul că la petrecerea dată în cinstea noastră în incinta școlii, au participat și părinții elevilor, aceștia dansând cu toată inima și cu toată priceperea lor, demonstrând o relație foarte apropiată cu școala, cu profesorii”, a povestit și Ștefan Crețu.

În prezent, elevii din proiectul derulat la nivelul catedrelor de limbi străine ale Laurianului se pregătesc pentru mobilitatea din Germania, ce va avea loc în noiembrie. Cei care vor să plece au demarat o acerbă activitate de cercetare a autorilor moderni naționali și europeni și a valorilor promovate în creațiile acestora. Rezultatele muncii lor vor fi prezentate în cadrul unui stand-expoziție ce va fi amenajat în Germania, alături de standurile pregătite pentru alți autori moderni aleși de celelalte echipe.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.