Salariatii celui mai mare spital din judetul Botosani s-au trezit, vineri noapte, cu o vizita neasteptata.
Managerul unitatii medicale, Viorel Iliuta, a venit pe la ora 22.00 in unitate sa vada cum se desfasoara activitatea, pe timp de noapte, in spitalul pe care il conduce.
Daca majoritatea personalului isi vedea de treaba, in schimb doi angajati erau „cu chef”. Portarul si liftierul au fost prinsi consumand alcool.
„In momentul in care am ajuns la ei acestia consumau alcool. Nu se asteptau sa fie deranjati in tura de noapte. E clar ca nu le-a convenit vizita, dar nici pacientilor nu cred ca le cade bine sa vada un angajat al spitalului intr-o stare de euforie data de alcool. Ei vor fi chemati la Comisia de Disciplina”, a declarat Viorel Iliuta.
Acesta spune ca nu va fi singura surpriza de acest fel pentru angajatii unitatii medicale pe care o conduce.
„Cei care isi vad de treaba, si cei mai multi asta fac, nu au niciun motiv sa se supere din cauza unor astfel de vizite inopinate”, a mai adaugat Viorel Iliuta.
Desi reprezentantii spitalului nu au precizat deocamdata ce masuri se vor lua impotriva salariatilor prinsi consumand alcool in timpul serviciului, nu este exclus ca aceasta abatere sa ii coste chiar locul de munca. Sanctiunea va fi insa stabilita in Comisia de Disciplina.