La mai bine de patru decenii de la primul concert avut dupa castigarea premiului la Cerbul de Aur, „doamna muzicii romanesti”, revine pe 26 ianuarie, la Sibiu, cu o „Seara magica”, alaturi de Ovidiu Komornyik. Dupa mai multe incercari din ultimii ani, Angela Similea marturiseste intr-un interviu acordat Agerpres, ca, desi este dura si grea, viata trebuie pretuita si ca este preocupata ca in Romania sa fie bine, liniste si pace, iar copiii celor plecati la munca in strainatate sa nu mai aiba de suferit.
Agerpres: De ce primul concert din acest an, la Sibiu?
Angela Similea: Pentru ca imi era dor de Sibiu, iubesc foarte mult acest oras, aici am prieteni, am rude si imi era foarte dor de publicul din Sibiu, tinand cont ca primul concert pe care l-am tinut, dupa premiul obtinut la Brasov, la Cerbul de Aur, a avut loc aici, la Sibiu. Eu prima data am concertat dupa Cerb, aici, la Casa de Cultura cu o orchestra a sibienilor, era chiar orchestra Casei Sindicatelor, condusa de Hermann Orth, imi aduc aminte cu mare bucurie, cat de emotionata eram. A fost primul concert pe care eu l-am sustinut dupa castigarea Cerbului de Aur. Acum, cu speranta ca vor dori mai multe persoane sa ne vada, am ales Sala Sporturilor.
Agerpres: Dupa cati ani reveniti cu un concert in fata publicului sibian?
Angela Similea: Am mai concertat inainte de 1990. Cred ca dupa 23-25 de ani.
Agerpres: Aveti emotii?
Angela Similea: Tot timpul am emotii.
Agerpres: Cum este Angela Similea acum, dupa mai multe incercari din ultimii ani?
Angela Similea: Mie mi se pare ca sunt un om normal. Sunt o femeie care iubeste, iubeste viata. Viata este grea si dura, dar este ca o jucarie ce iti cere sa o iubesti. Si atunci iubind viata, iubesc natura, oamenii, iar cand iubesti pe cineva, te straduiesti sa ii faci pe plac, sa ii fie bine. Eu consider ca uratul nu are ce cauta in viata omului, decat ca un punct de pornire pentru a aprecia frumosul.
Agerpres: Va vad inconjurata de tineri. E adevarat ca tinerii v-au determinat sa concertati?
Angela Similea: Tinerii au creat concertul. Ideea este ca revenirea mea, care nu are loc acum, se datoreaza unor elevi de 15 ani din Suceava. Dupa un concert, Ovidiu Komornyik mi-a propus fiind in Germania, in turneu, sa colaboram. Am fost de acord. Cand am avut albumul „Lumea mea”, a zis ca trebuie sa facem un turneu sa il prezentam. Am avut la Suceava un concert, unde, un grup de elevi a venit la cabina noastra, cu mare galagie, pentru ca paznicii nu le permitea sa vina la noi. Eu am iesit si am intrebat ce se intampla, le-am spus paznicilor sa ii lase. Au venit inauntru si mi-au spus: am vazut un afis si venind la spectacol, in momentul in care ati urcat pe scena, am simtit ca mi se lipeste stomacul de treapta pe care ma sprijineam. De ce nu avem dreptul sa ajungem la dumneavoastra? Aceasta a fost intrebarea care m-a determinat sa reeditez muzica pe care am facut-o 40 de ani, sa incerc impreuna cu Ovidiu, de la el pornind acest proiect, am capatat intelegere si de la Revista Felicia si noi am pornit si se pare ca am tras dupa noi, restul generatiei mele de muzica.
Agerpres: Cum este lumea Angelei Similea?
Angela Similea: Ca si a dumneavoastra, cu bune, cu rele. Lumea creatiei, lumea artistica, este o lume absolut normala, numai ca eu cred ca sunt momente in care artistul intra intr-o conexiune speciala, pe care nu cred o pot descrie, pentru ca e fireasca, normala, este ca si cum cel caruia ii place sa bea un pahar de vin, se duce si si-l ia din nus stiu ce pornire si bea vinul. La fel este si la noi, este o stare care te cuprinde.
Agerpres: Ce asteptari aveti?
Angela Similea: Eu nu mai am asteptari. Dorintele, speranta nu se poate pierde insa niciodata. Eu doresc ca atata vreme cat este nevoie de mine, sa pot sa raspund, acolo unde este nevoie de mine, este mai greu sa stiu unde este nevoie de mine, pentru ca oamenii nu au curaj sa se adreseze. Faptul ca se vinde invitatia asta la concert, intr-o perioada atat de delicata, spune mare lucru. Si ma intorc la motivul pentru care nu am parasit Romania. Oamenii au nevoie si cei nepastuiti si cei bogati, de o mangaiere muzicala. Dupa parerea mea, consider ca muzica este un medicament pe care Dumnezeu ni l-a dat, dupa natura, sa vindece.
Agerpres: Ce dorinte aveti pentru 2012?
Angela Similea: Dorinta de sanatate, nu doar a mea. Daca eu sunt un om sanatos intr-o lume bolnava, atunci nu rezisti. Noi toti trebuie sa fim sanatosi, atunci si societatea se insanatoseste. Ma rog la Dumnezeu sa putem vedea la momentul potrivit ce avem de facut, ca sa ajunga si binele la noi. Este ceea ce imi doresc foarte mult. Imi doresc ca familia mea, prietenii mei, sa fie sanatosi. Sa ma poata ajuta Dumnezeu, sa imi dea acea inspiratie, ca impreuna cu Ovidiu sa mai scoatem un album. Am cateva melodii. Doresc acest album sa vin cu mesaje pe care le traiesc de-a lungul acestor ani, le-am trait si le traiesc. Este un album pe care trebuie sa il fac sub imperiul experientei de viata. Si femeia care il asculta acest album, trebuie sa se regaseasca in ele.
Agerpres: Va adresati in special femeilor. Cum vedeti romancele de acum, fata de cele din anii 1980?
Angela Similea: Publicul care vine sa ne vada pe scena, vine sa traiasca muzica. Am iubit femeia si m-am adresat ei si am cantat-o. Ne-am gandit si la pretul biletelor sa fie accesibil. Si cum romanul nu plateste o suma mare pentru artistii romani, ci numai pentru cei straini, eu o accept, asta este mentalitatea, eu iubesc viata asa cum este. Asta este marea diferenta din anii ’80 pana in anii ’90 si cea a femeii de acum. Are la indemana acum tot ce isi doreste, dar nu are posibilitatea sa aiba. Asta este dur pentru o femeie. Ca nu isi poate permite. Romancele sunt deosebit de cochete, de frumoase, sunt atente la tinuta.
Agerpres: Ce va ingrijoreaza?
Angela Similea: Vreau sa fie liniste si pace in tara. Vreau sa avem grija si de copiii fara parinti, sa avem grija ca parintii sa nu mai trebuiasca sa plece din tara, sa nu se mai desparta de copii, pentru ca generatie care urmeaza, a copiilor fara parinti, este generatia care va avea pe umerii ei, destinele acestei tari. Asta ma ingrijoreaza. Numai la asta ma gandesc si la asta ma rog.
